Principală  —  IMPORTANTE   —   Șapte angajați de la vamă…

Șapte angajați de la vamă au ajuns la spital după ce vehiculul în care se aflau s-a lovit frontal cu un automobil

Patru funcționari vamali din cadrul Biroului vamal Sud au ajuns la spital, iar alți trei au fost răniți în urma unui accident rutier produs miercuri dimineață pe șoseaua Comrat – Giurgiulești.

Potrivit responsabililor de la Serviciul Vamal, miercuri dimineață, la ora 06:15, pe șoseaua Comrat –Giurgiulești a avut loc un accident rutier, în rezultatul căruia au avut de suferit șapte funcționari vamali, care se îndreptau la serviciu, spre postul vamal Giurgiulești-Galați. Preliminar, un autoturism ce se deplasa din direcția opusă a intrat pe contrasens și s-a accidentat cu mijlocul de transport de model „Mercedes-Viano”, ce transporta funcționarii vamali.

Patru funcționari vamali au fost transportați la spital cu diverse traumatisme, unul dintre care, fiind luat de urgență în sala de operație.

La fața locului au intervenit organele de resort, care urmează să se pronunțe despre cauzele producerii accidentului și să stabilească cu exactitate care au fost condițiile în care s-a produs acesta.

Serviciul Vamal anunță că va acorda suportul necesar funcționarilor vamali ce au avut de suferit în rezultatul accidentului rutier.