Principală  —  IMPORTANTE   —   Săptămâna trecută, două femei au…

Săptămâna trecută, două femei au decedat din cauza Covid-19. Precizările ANSP

Pe parcursul săptămânii trecute, în R. Moldova au fost înregistrate 5914 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și 451 de cazuri de Covid-19, anunță Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP). Tot în această perioadă au fost înregistrate două cazuri de deces, în urma infecției Covid-19.

„(…) Cazuri de gripă sezonieră nu au fost înregistrate. În laboratoarele ANSP, la prezența virusurilor gripale, non-gripale și SARS-CoV-2, au fost investigate 161 de probe de la persoanele cu semne compatibile cu infecții respiratorii virale acute, în 6 probe fiind confirmată prezența virusului SARS-CoV-2.

Pe parcursul perioadei menționate (6-12 noiembrie, n.red.) au fost înregistrate 451 de cazuri de Covid-19, fiind înregistrată o creștere cu 21,3% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia (15,5 cazuri la 100 mii populație). În rândul copiilor de până la 14 ani s-au înregistrat 34 de cazuri din numărul total. De asemenea, au fost înregistrate două cazuri de deces, în urma infecției Covid-19, la femei cu vârste de 52 și respectiv, 75 de ani.

Reiterăm că procesul de imunizare împotriva gripei sezoniere continuă în instituțiile medico-sanitare publice din țară (din numărul total de doze, au fost utilizate 78%). Vaccinul este administrat, în mod prioritar, persoanelor din grupele de risc, celor cu maladii cronice și imunitate compromisă, gravidelor, etc. Dacă faceți parte din grupele de risc, adresați-vă medicului de familie pentru a beneficia de vaccin antigripal gratuit (…)”, susțin reprezentanții ANSP.

ANSP recomandă vaccinarea profilactică și respectarea în continuare a măsurilor de protecție (păstrarea distanței sociale, evitarea locurilor aglomerate; respectarea regulilor de igienă a mâinilor, igiena respiratorie; respectarea măsurilor sanitare la locul de muncă, cu aerisirea spațiilor închise, purtarea măștilor în instituțiile medicale) și adresarea la medicul de familie la apariția primelor simptome ale infecțiilor respiratorii acute, inclusiv gripa și Covid-19.

În mai 2023, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat că Covid-19 nu mai este considerată o urgență globală, marcând astfel un sfârșit simbolic al pandemiei devastatoare de coronavirus care a bulversat economiile din întreaga lume și a ucis cel puțin 7 milioane de persoane în întreaga lume.