Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Săptămâna Europeană a Energiei Durabile

Săptămâna Europeană a Energiei Durabile

Săptămâna Europeană a Energiei Durabile se va desfășura în perioada 13-19 iunie 2016, în mun. Chișinău.

Pe parcursul acestei săptămâni, toți adepții energiei verzi sunt așteptați în Grădina Publică „Ștefan cel Mare” pentru a sărbători Săptămâna Europeană a Energiei Durabile în Republica Moldova.

Participanții vor avea acces liber la conferințe, discuții publice, energy quiz-uri, expoziții de tehnologii eco, concerte, activități pentru toate vârstele, informații utile despre energia verde. De asemenea, vor fi prezentate inovaţiile ce ne ajută să producem energie curată, să reducem consumul de energie şi, respectiv, sumele din facturi.

„Veniți să vă informați despre energia verde și să prindeți valul de emoții inedite ale acestui eveniment!”, îndeamnă organizatorii evenimentului.

Menționăm că Săptămâna Europeană a Energiei Durabile a fost lansată în 2006, ca o inițiativă a Comisiei Europene, care adună sute de organizații și persoane fizice din Europa, cu scopul de a răspândi cele mai bune practici, de a inspira prin idei inovatoare pentru a contribui la atingerea obiectivelor UE 2020 – privind clima și energia, privind emisiile de gaze cu efect de seră, eficiența energiei, precum și sursele de energie regenerabilă.