Principală  —  IMPORTANTE   —   Salariile profesorilor și educatorilor nu…

Salariile profesorilor și educatorilor nu vor fi tăiate în urma sistării procesului educțional

În urma înregistrării a trei cazuri de infectare de noul coronavirus, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) a emis ordinul cu privire la suspendarea procesului educațional în instituțiile de învățământ, publice și private, pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Măsura însă nu se răsfrânge și asupra profesorilor, educatorilor, iar salariile acestora nu vor suferi schimbări, anunță ministra Săntății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu.

„Noi vorbim despre sistarea procesului de învățământ, dar nu vorbim despre șomaj tehnic sau alte măsuri care are impact asupra angajaților. În cazul dat nu este vorba despre sistarea activității pedagogilor”, a menționat ministra Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unui briefing de presă.

Potrivit ordinului MECC, instituțiile publice și private, de educație timpurie, instituțiile de învățământ primar, secundar, profesional tehnic, superior, de învățământ special vor fi închise în perioada de 11-23 martie

Pe teritoriul Republicii Moldova au fost confirmate trei cazuri de infectare cu noul coronavirus. Este vorba despre două femei și un bărbat, care au revenit din Italia, iar acum sunt internați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”.  Totodată, o femeie și trei copii ai săi au fost internați, în această noapte, la spitalul de boli infecțiose „Toma Ciorbă” cu suspiciuni de infectare cu noul coronavirus, după o vizită efectuată în orașul Verona din Italia.  .