Principală  —  IMPORTANTE   —   „Să ne rugăm cu toții…

„Să ne rugăm cu toții pentru luciditate și sănătatea oamenilor. Inclusiv, a cetățenilor birocrați și angajați ai Bisericii”. Chicu, despre avertismentul Mitropoliei Moldovei cu privire la injectarea nanocipurilor prin vaccinul anti-covid

„Să ne rugăm cu toții pentru luciditate și sănătatea oamenilor. Inclusiv, a cetățenilor birocrați și angajați ai Bisericii”. Este reacția premierului, Ion Chicu, la avertismentul Mitropoliei Moldovei precum că prin intermediul vaccinului împotriva COVID – 19 s-ar injecta nanocipuri în corpul uman.

Doamne iartă-mă și păzește-mă de păcate. Și dă-mi minte și putere să reacționez înțelept și calm la așa ceva. Să fim milostivi și înțelegători. Se poate întâmpla cu fiecare dintre noi, ca rațiunea să ne fie întunecată de puterea instinctelor, ispitelor și rătăcelelor. 
Să ne rugăm cu toții pentru luciditate și sănătatea oamenilor. Inclusiv, a cetățenilor birocrați și angajați ai Bisericii.

p.s. Această criză ne reamintește cât de important este să restabilim sistemul de educație/învățământ în țară. Într-o societate elevată asemenea „avertismente” nu ar avea cum să apară. N-ar avea rostul. Doamne iartă-mă”, se arată într-o postare pe Facebook a premierului, Ion Chicu.

Ieri, 9 mai, membrii Sinodului BOM au expediat premierului Ion Chicu, președintelui Igor Dodon și șefei Legislativului, Zinaida Greceanîi o cerere prin care cer ca vaccinul împotriva Covid – 19, să fie administrat doar la dorința oamenilor. Membrii Sinodului BOM se arată îngrijorați de un eventual vaccin împotriva Covid – 19, care ar putea fi administrat în masă populației.

„Vaccinarea populației împotriva noului tip de coronavirus trebuie să fie benevolă”, susțin membrii Sinodului BOM. Aceștia aduc argumente provenite din „presă”, susținând că prin intermediul acestui vaccin s-ar injecta nanocip-uri în corpul uman, cu ajutorul cărora să poată fi controlată populația, prin intermediul tehnologiei 5G.