Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ După Episcopul Marchel, și…

DOC După Episcopul Marchel, și Mitropolia Moldovei se arată îngrijorată de un eventual vaccin împotriva Covid – 19. Aceștia susțin că vaccinarea ar trebui să fie benevolă

După Episcopul Marchel, și Mitropolia Moldovei promovează falsuri. Membrii Sinodului BOM se arată îngrijorați de un eventual vaccin împotriva Covid – 19, care ar putea fi administrat în masă populației. „Vaccinarea populației împotriva noului tip de coronavirus trebuie să fie benevolă”, susțin membrii Sinodului BOM. Aceștia aduc argumente provenite din „presă”, susținând că prin intermediul acestui vaccin s-ar injecta nanocip-uri în corpul uman, cu ajutorul cărora să poată fi controlată populația, prin intermediul tehnologiei 5G. În acest sens, membrii Sinodului BOM au expediat premierului Ion Chicu, președintelui Igor Dodon și șefei Legislativului, Zinaida Greceanîi o cerere prin care cer ca vaccinul împotriva Covid – 19, să fie administrat doar la dorința oamenilor. 

„Tot mai mulți președinți de țară, politicieni, deputați, oameni de afaceri și experți medicali deschis declară despre testarea câtorva vaccine anti-COVID 19 ce urmează a fi administrat de preferință în mod obligatoriu. Nu au lipsit astfel de declarații nici în mediul politic al Republicii Moldova. Cu toții am fost avertizați despre un posibil nou val „pandemic” în apropierea lunii noiembrie, dar și despre o campanie de vaccinare a întregii populații a țării.”, susțin membrii Sinoudului BOM.

Membrii Sinodului susțin că multe state europene protestează contra obligativității vaccinurilor, mai ales a vaccinului contra COVID-19, deoarece le consideră o cale prin care sistemul antihristic mondialist dorește să introducă în corpurile oamenilor microcipuri cu ajutorul cărora să-i poată controla, prin intermediul tehnologiei 5G.

Totodată, în cererea adresată „conducerii de vârf a țării” să mai arată că Bill Gates este considerat principalul responsabil pentru crearea tehnologiei de microcipare a populației, prin intermediul unui vaccin care să introducă în trup nanoparticule care reacționează la undele transmise de tehnologia 5G și permit sistemului să îl controleze pe om de la distanță. 

„Se consideră că tehnologia 5G în combinație cu anumite vaccinuri administrate în China și Italia au și stat la baza apariției acestui virus care a întors pe dos întreaga planetă. Totodată,  a început microciparea în masă a populației din Europa.

Cu toate că în Suedia vaccinarea nu este obligatorie, totuși mii de oameni, îndeosebi tineri, acceptă benevol și chiar cer să li se implanteze un microcip introdus sub piele cu ajutorul unei seringi. Tehnologia dezvoltată în Suedia pare a fi apărut deja și în Italia și se consideră că ea va avansa, pe măsură ce guvernele, care reacționează după acest virus planetar, își doresc un control asupra răspândirii bolii, iar aceste cipuri permit acest control”, susține Mitropolia Moldovei.

În acest, Mitropolia Moldovei solicită ca:

  • Vaccinarea populației (anti-COVID-19, etc), precum și orice intervenție medicală să fie efectuată pe principii benevole, doar cu consimțământul și informarea corectă a pacientului (inclusiv și transparența componenței vaccinului și a posibilelor efecte adverse), cu respectarea prevederilor Convenției pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane în ceea ce priveşte aplicaţiile biologiei şi ale medicinei, de altfel, ratificată de către Republica Moldova. 
  • Asigurarea tuturor drepturilor fundamentale ale oamenilor care ar refuza vaccinarea  obligatorie, exceptând eventualele discriminări și\sau restricționări.
  • Asigurarea dreptului omului de a nu i se introduce/implanta orice dispozitiv/cip străin corpului uman, luând în considerație informația prezentată de către oamenii de știință despre pericolul acestora, precum și îngrijorarea întemeiată pe baza Apocalipsei Sfântului Ioan Teologul și a proorociilor Sfinților Părinți.

Cu câteva zile în urmă, și Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, a vorbit despre acest lucru. Acesta îi îndeamnă pe enoriașii săi să nu accepte vaccinarea împotriva noului tip de coronavirus. Marchel susține că pandemia este o invenție, iar prin intermediul vaccinului la fel s-ar injecta nanocip-uri în corpul uman.