Principală  —  Ştiri  —  Social   —   S-a stins din viață Valerian…

S-a stins din viață Valerian Revenco, ex-ministru al Sănătății

La 5 martie 2016, s-a stins din viaţă Valerian Revenco, personalitate eminentă a vieţii social-politice din R. Moldova, fost ministru al Sănătății și Protecției Sociale.

Valerian Revenco s-a născut la 1 decembrie 1939 în orașul Bălți. Absolventul Institutului de Stat de Medicină a avut un avânt în carieră admirabil, de la medic pediatru, până la șef al Departamentului de Protecție Socială și Protecție a Muncii din cadrul Consiliului Uniunii Sindicatelor din RSS Moldovenească.

Între anii 1992-1999, Valerian Revenco a fost viceministru și prim-viceministru al Muncii și Protecției Sociale. La 21 decembrie 1999 a fost numit ministru al Muncii și Protecției Sociale, iar în 2005 – ministru al Sănătății și Protecției Sociale, funcție pe care care a deținut-o pînă în noiembrie 2005. Valerian Revenco a fost unul din cei mai longevivi miniștri din componența Guvernului R. Moldova.

Pentru meritele sale de excepţie în domeniul managerial, capacităţi organizatorice deosebite lui Valerian Revenco i-au fost acordate mai multe distincţii de stat, printre care Ordinul „Gloria Muncii” și distincția supremă din stat – Ordinul Republicii (2005).

Prin talentul său de conducător și generozitatea, manifestate în procesul de exercitare a funcţiilor pe care le-a deținut, Valerian Revenco a influenţat benefic domeniile protecției sociale și a sănătății din ţara noastră.
Exprimăm sincere condoleanţe familiei, rudelor, prietenilor şi tuturor celor care l-au cunoscut și l-au prețuit.