Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Reprezentanții „Avia Invest” susțin că…

Reprezentanții „Avia Invest” susțin că au resurse pentru a achita datoria de peste 22 milioane de lei: „Putem să spunem că banii sunt blocați la comandă”

Reprezentanții „Avia Invest” declară să dețin suficiente surse financiare pentru a acoperi datoriile de 22 milioane de lei față de stat, însă precizează că aceste plăți nu pot fi efectuate pe motiv că le-au fost blocate conturile. Totodată, compania menționează că a devenit victima unor abuzuri și presiuni tot mai accentuate din partea autorităților Republicii Moldova, în special a președintelui Igor Dodon, menite să determine preluarea Aeroportului.

„Acțiunile ilegale au ajuns la un asemenea nivel, încât se vorbește deschis despre intenția de a falimenta artificial compania, iar conturile acesteia sunt blocate deliberat pentru a împiedica orice tranzacții financiare”, susțin reprezentanții companiei.

Totodată, avocatul SRL „Avia Invest”, Victor Panțîru, este de părerea că, în mod concertat, autoritățile pun presiune pentru ca banii deținuți de companie să fie blocați.

„Având bani pe conturi, compania nu îi poate folosi pentru că ei sunt blocați. Noi deja putem să spunem și să afirmăm că ei sunt blocați la comandă, ținând cont de declarațiile lui Igor Dodon, care a spus că există un plan elaborat pentru a face în fel și chip ca SRL „Avia Invest” să rămână fără investițiile sale”, a precizat avocatul.

Cât ține de anularea contractului de concesiune la care râvnesc autoritățile, reprezentanții „Avia Invest” susțin că acest lucru este posibil doar prin declararea companiei drept insolvabilă, iar guvernarea a și inițiat acest proces.

„Anume în acest context se înscriu deciziile de blocare a conturilor AVIA INVEST. S-a ajuns la situația în care o bancă comercială nu permite transferul a 2 milioane de euro efectuat de compania „Air Moldova”, care are o datorie față de compania noastră. O altă bancă a blocat suma de 1,75 milioane de euro transferată de unul din acționarii principali ai companiei, omul de afaceri rus Andrei Goncearenko. Astfel, s-a ajuns la situația absurdă în care Autoritatea Aeronautică Civilă pretinde achitarea unei datorii de aproximativ 1,1 milioane de euro, în timp ce transferuri de 3,75 de milioane de euro care trebuie să ajungă pe contul companiei sunt blocate”, declară reprezentanții „Avia Invest”.

Recent, AAC a informat că la 1 mai 2020, „Avia Invest” SRL, compania concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău a înregistrat o datorie restantă față de AAC în sumă de peste 22 de milioane de lei. În aceste condiții, AAC a solicitat executorului judecătoresc, la data de 5 mai, intentarea dosarului de executare, cu aplicarea măsurilor de asigurare, pentru cele 22 de milioane de lei, în adresa „Avia Invest” SRL, iar conturile companiei au fost blocate.