Principală  —  IMPORTANTE   —   Redeschiderea grădinițelor și înscrierea în…

Redeschiderea grădinițelor și înscrierea în clasa I: Ultimele detalii de la MECC

O decizie despre redeschiderea grădinițelor va fi luată de reprezentanți ai mai multor instituții, iar înscrierea în clasa I va fi realizată în două etape, ultima fiind extinsă.

Astfel, conform informațiilor oferite luni, 4 mai, de către ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, „redeschiderea grădinițelor se realizează prin decizia comună a mai multor structuri: Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, autoritățile publice locale, Agenția Națională pentru Sănătate Publică ș.a.”, iar „în funcție de evoluția pandemiei și excluderea anumitor restricții, sistemul educațional va fi solidar cu toate domeniile vieții sociale și va întreprinde măsuri necesare pentru a asigura familiile cu activități necesare educației copilului”.

Un ordin privind redeschiderea școlilor urmează să fie semnat ulterior.

Totodată, toți copiii vor fi înmatriculați în clasa I conform prevederilor Codului educației, existând două etape: 21 mai – 19 iunie și 22 iunie – 31 iulie.

„Înscrierea va avea loc conform districtului, respectând cerințele sanitoro-epidemice pe durata pandemiei. Instituțiile de învățământ vor trebui să asigure posibilitatea atât online, cât și direct la sediu. Nu este obligatoriu certificatul medical, care va putea fi prezentat până la începutul anului școlar, iar părinții vor semna o declarație pe propria răspundere. Și raportul de evaluare a maturității școlare eliberat la finele grupei pregătitoare va putea fi prezentat până la începutul anului școlar”, a specificat Șarov.

Ministrul a mai spus că în acest an nu vor fi teze trimestriale, iar mediile vor fi calculate din notele obținute la semstrul I și II, toți elevii fiind promovați.