R. Moldova: de cinci ani cu regim liberalizat de vize în UE – Ziarul de Gardă
  • R. Moldova: de cinci ani cu regim liberalizat de vize în UE

    R. Moldova: de cinci ani cu regim liberalizat de vize în UE
    28 aprilie 2019 | 08:59

    Astăzi se împlinesc cinci ani de când cetățenii R. Moldova beneficiază de regim liberalizat de vize în spaţiul UE, timp în care peste două milioane de cetățeni au făcut uz de acest drept, numărul traversărilor de frontieră depăşind cifra de şase milioane.

    Daniela Morari, secretară de stat în cadrul Ministerului de Externe al R. Moldova, susține că lucrul în domeniul regimului fără vize nu s-a oprit în anul 2014, atunci când R. Moldova a obţinut acest drept, dar continuă şi până în prezent, printr-un proces de monitorizare la diferite etape. În cadrul unei emisiuni la TVR Moldova, Daniela Morari a declarat că, în cinci ani, gradul de şedere ilegală pe teritoriul UE este estimat la 0,5%, iar gradul refuzurilor la frontieră a fost de 0,3%. În acest context, potrivit reprezentantei Ministerului de Externe, nu există niciun risc pentru suspendarea regimului liberalizat de vize cu UE, constatare care rezultă și din ultimele două rapoarte ale Comisiei Europene pe acest subiect.

    Galina Bostan, președinta Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC), afirmă că liberalizarea regimului de vize a fost un avantaj extrem de important pentru cetățenii R. Moldova, fiind cel mai mare avantaj în ultimii 20 de ani.


    „În ceea ce privește riscurile de suspendare al acestui regim liberalizat de vize, în contextul în care avem această lege care permite dobândirea cetățeniei R. Moldova contra unei sume de bani, iar numele persoanelor care dobândesc cetățenia țării noastre nu se cunoaște, reprezintă un risc foarte mare. Probabil, interesul autorităților este mai mare decât interesul cetățenilor, având în vedere că în urma acordării acestui tip de cetățenie, în bugetul de stat ar ajunge anumite sume de bani”, a opinat președinta CAPC.

    Potrivit expertului economic de la IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniţă, R. Moldova a trebuit să îndeplinească o serie de precondiții privind drepturile omului, contracararea spălării banilor, lupta cu terorismul, în scopul obținerii regimului liberalizat de vize în UE. Datorită liberalizării regimului de vize cu UE, multe țări în afara spațiului european, au anulat vizele de termen scurt pentru cetățenii niștri, cum ar fi de exemplu țările din America Latină.

    Publicitate

    „Sper foarte mult că autoritățile noastre nu vor înterprinde acțiuni care ar crește riscul suspendării regimului liberalizat de vize, dar cred că acest risc este scăzut. Acest risc ar putea spori în condițiile oferirii cetățeniilor contra investiții. Este clar că aceste lucruri ar putea crea anumite probleme”, a declarat Veaceslav Ioniță.

    Pe 28 aprilie 2014, UE a eliminat regimul de vize pentru cetăţenii R. Moldova. Astfel, cetățenii pot călători pentru o perioadă de 90 de zile în spațiul Schengen, însă acest termen nu trebuie să depășească 180 de zile pe an. Pentru Irlanda și Marea Britanie, deținătorii pașaportului biometric moldovenesc au nevoie de vize.

    Publicitate
    Publicitate
    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.



  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Citiți joi în ZdG: detalii despre cele 7 milioane de lei pe an – chiria sediului ANRE, ce ajung la un om de afaceri cercetat penal, interviu cu ministrul Apărării și detalii despre activitatea instituției Avocatului Poporului

    În ediția ZdG din 10 februarie, găsiți o anchetă despre sediul pe care îl închiriază Agenția Națională pentru Reglementare Energetică, o clădire luxoasă, cu cinci etaje, aproape de centrul Chișinăului. Astfel,…
    Citiți joi în ZdG: detalii despre cele 7 milioane de lei pe an – chiria sediului ANRE, ce ajung la un om de afaceri cercetat penal, interviu cu ministrul Apărării și detalii despre activitatea instituției Avocatului Poporului

    Teste pentru eliminarea „veteranilor falși”

    După ce Guvernul a decis prelungirea, până la 31 decembrie 2022, a termenului de schimbare a legitimațiilor de veteran de război de model vechi cu cele de model nou, în R. Moldova continuă procedurile de evalua…
    Teste pentru eliminarea „veteranilor falși”

    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    Tot mai mulți tineri din R. Moldova aleg să studieze la instituții de învățământ superior de peste hotare. Motivele deciziei de a pleca sunt diverse: de la calitatea precară a studiilor la nerecunoașterea diplo…
    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    FOTO/ Dosarele angajaților Teleradio-Moldova, ținute în mape moștenite de la KGB-ul sovietic

    Dosarele angajaților companiei publice de radio și televiziune, Teleradio-Moldova, se păstrau, până nu demult, la Resurse Umane în mape moștenite de la KGB-ul sovietic. Asta spune Vlad Țurcanu, directorul gener…
    FOTO/ Dosarele angajaților Teleradio-Moldova, ținute în mape moștenite de la KGB-ul sovietic

    Memur Maaşı Hesaplama

    - dinamobet.club - bahsegel.club - cratosbet.club -
    casinovale.club
    -
    süperbetin
    - benjabet -

    kolaybet

    -
    betgaranti
    - jojobet.pro -

    mersin eskort

    - eskort - eskort eskişehir -
    web tasarım hizmeti
    -
    istanbul avukat
    - deneme bonusu veren siteler

    Memur Maaşı Hesaplama

    - dinamobet.club - bahsegel.club - cratosbet.club -
    casinovale.club
    -
    süperbetin
    - benjabet -

    kolaybet

    -
    betgaranti
    - jojobet.pro -

    mersin eskort

    - eskort - eskort eskişehir -
    web tasarım hizmeti
    -
    istanbul avukat
    - deneme bonusu veren siteler