Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Principalele modificări operate la legislația…

Principalele modificări operate la legislația fiscală în urma ultimei Dispoziții emise de CSE

Serviciul Fiscal de Stat anunță printr-un comunicat de presă că, prin Dispoziţia nr. 2 a Comisiei pentru Situații Excepționale a R. Moldova (CSE), adoptată în cadrul ședinței de joi, 8 aprilie, de către membrii Comisie pentru Situații Excepționale, au fost operate mai multe modificări în legislația în vigoare, inclusiv în partea ce ține de normele fiscale. Astfel, se extinde perioada de implementare a Programului de subvenţionare a dobânzilor pe perioada ianuarie-mai 2021 inclusiv.

Potrivit unei note emise de către Serviciul Fiscal de Stat (SFS), se prelungește perioada de implementare a Programului de rambursare a TVA pe perioada ianuarie-mai 2021 inclusiv.

Prin derogare de la prevederile Codului fiscal, Legii privind sistemul public de asigurări sociale şi Legii cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, plăţile efectuate de angajator până la 31 mai 2021 pentru procurarea vaccinului şi serviciul de vaccinare anti-COVID-19 se permit spre deducere în scopuri fiscale şi sunt scutite de impozitul pe venit, de contribuţia de asigurări sociale de stat obligatorii şi de primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.

Totodată, s-a stabilit dreptul întreprinderii, subiect al impunerii, de a beneficia de prelungirea termenului de depunere a dărilor de seamă fiscale pentru achitarea impozitelor, taxelor și altor plăți obligatorii conform dărilor de seamă fiscale respective, în cazul în care conducătorul întreprinderii (reprezentantul acestuia) și/sau o altă persoană cu funcție de răspundere a acestuia care, în virtutea atribuțiilor de serviciu, este obligată să prezinte dările de seamă fiscale și să stingă obligația fiscală în modul și în termenele stabilite de legislația în vigoare, se află în concediu medical în legătură cu tratamentul virsului SARS-CoV-2, la data limită de depunere a dărilor de seamă fiscale și de achitare a obligației fiscale către buget.

Potrivit SFS, dreptul de prelungire a termenului de depunere a dărilor de seamă fiscale pentru achitarea impozitelor, taxelor și altor plăți obligatorii conform dărilor de seamă fiscale respective, este aplicabil perioadelor fiscale al căror termen de prezentare a dărilor de seamă fiscale şi achitare a obligaţiei fiscale survine în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2021.

Exercitarea dreptului menționat se efectuează în baza cererii depuse la Serviciul Fiscal de Stat, mecanismul de depunere a acesteia fiind la etapa finală de elaborare”, se menționează în nota emisă de către SFS.

SFS mai menționează că prin derogare de la prevederile Codului fiscal și Legii pentru punerea în aplicare a Titlului VI din Codul fiscal, pentru perioada fiscală aferentă anului 2021:

  • în cazul bunurilor imobiliare, inclusiv al terenurilor persoanelor fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, precum şi al terenurilor neevaluate ale gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), termenul de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare/impozitului funciar până la 30 iunie a anului curent se răsfrânge asupra obiectelor impunerii existente şi/sau dobândite de către categoriile respective de contribuabili până la data de 31 martie inclusiv a anului curent, iar termenul de achitare până la 25 martie a anului următor anului de gestiune – asupra bunurilor dobândite după data de 31 martie a anului curent;
  • avizele de plată a impozitului pe bunurile imobiliare/impozitului funciar ce urmează a fi expediate fiecărui subiect al impunerii de către serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale ale primăriilor cel târziu până la 15 iunie a anului curent vor conţine informaţia cu privire la obligaţiile fiscale calculate pentru obiectele impunerii existente şi/sau dobândite de către categoriile respective de contribuabili până la data de 31 martie inclusiv a anului curent, iar cele ce urmează a fi expediate cel târziu până la 1 februarie a anului următor anului fiscal de gestiune – informaţia cu privire la obligaţiile fiscale calculate pentru obiectele impunerii dobândite după data de 31 martie inclusiv a anului curent.

În comunicat se mai arată că Serviciul Fiscal de Stat este în proces de organizare a implementării punctelor din Dispoziție, astfel că solicitanții vor putea beneficia de noile prevederi începând cu următoarea săptămână.