Principală  —  Ştiri  —  Social   —   De la 1 mai intră…

De la 1 mai intră în vigoare modificările operate la Politica fiscală pentru anul 2021. Ce se va schimba

Reprezentanții Serviciului Fiscal de Stat (SFS) au emis o notă informativă prin care anunță că începând cu 1 mai 2021, intră în vigoare modificări la Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, care stipulează faptul că, întreprinderea, în conformitate cu legislația în vigoare, are dreptul să încaseze de la cetățeni plăți în numerar în sumă ce nu depășește 100 000 de lei pentru fiecare tranzacție pentru bunurile sau serviciile comercializate.

De asemenea, vor intra în vigoare modificări la art. 293 din Codul contravențional, și anume completarea acestuia cu o contravenție nouă, conform căreia pentru încasarea plăților în numerar de la cetățeni în sumă ce depășește 100 000 de lei per tranzacție sau fracționarea plăților cu scopul eludării limitei stabilite prin Lege se sancționează cu amendă de la 90 la 120 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 240 la 300 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.

Totodată, în rezultatul modificărilor operate în articolul 4 din Legea nr.1054/2000 pentru punerea în aplicare a titlului IV din Codul fiscal, produsele alcoolice și cele din tutun prevăzute în anexa nr.1 la titlul IV al Codului fiscal, introduse pe teritoriul RM și destinate a fi consumate pe teritoriul necontrolat de autoritățile constituționale ale RM, începând cu 01 mai 2021, sunt pasibile marcării obligatorii cu timbru de consum.

Modul de procurare, utilizare și aplicare a timbrelor de consum poate fi consultat la următorul link.

Totodată, ca rezultat al abrogării, începând cu 1 mai 2021, a scutirii de vărsarea la buget a sumei TVA pentru mărfurile produse şi serviciile prestate de către organizațiile şi întreprinderile societăților nevăzătorilor, societăților surzilor şi societăților invalizilor, prevăzute în art. 4 alin. (18) din Legea nr.1417/97 pentru punerea în aplicare a Titlului III al Codului fiscal, întreprinderile menționate ce dețin statut de plătitor de TVA vor avea obligația de achitare la buget a sumei TVA pentru mărfurile produse şi serviciile prestate.

Astfel, pentru perioadele fiscale începând cu 1 mai 2021, întreprinderile menționate declară  TVA conform ordinii stabilite prin Ordinul SFS nr.1164/2012, fără indicarea în fereastra din colțul drept de sus al formularului Declarației privind TVA a semnului „X”.

Totodată, la etapa finală de elaborare se află proiectul Regulamentului privind mecanismul de subvenționare a locurilor de muncă, punerea în aplicare a căruia este preconizată începând cu 1 mai 2021.