Principală  —  IMPORTANTE   —   Povestea unui moldovean din Italia…

Povestea unui moldovean din Italia (aproape) tratat de coronavirus. „Pentru mine, pericolul e în urmă, dar stau în casă pentru a-i proteja pe alții”

Pentru Oleg Gorgan, originar din Șerpeni, Anenii Noi în vârstă de 45 de ani, COVID-19 este o realitate cu care trăiește deja de o lună. Istoria a început pe 24 februarie, când a mers la muncă la o fabrică din Brescia, Italia, dar toată ziua s-a simțit obosit.

A doua zi dimineața s-a dus iarăși la muncă, alături de alți 80 de muncitori de la aceeași fabrică, pentru că se simțea mai bine. Precizez că, în acea zi de luni, 24 februarie, când Oleg a simțit primele simptome, în Italia erau anunțate 220 de cazuri de Coronavirus confirmate și 7 decese cu vârsta medie a victimelor de 80 de ani.

A sunat la doctor, care i-a prescris antibiotice pentru 3 zile

Situația și înțelegerea virusului în acea perioadă era diferită de cea de astăzi. După o zi de 8 ore de muncă, Oleg s-a întors acasă cu febră și slăbiciune, dar medicamentele de răceală se părea că au efect. În a treia zi febra a ajuns la 38.7, iar Oleg a început să tușească. A sunat la doctor, care i-a prescris antibiotice pentru 3 zile și i-a recomandat să stea acasă. Dar situația se agrava, îi era tot mai greu să respire si Oleg a fost nevoit să sune din nou la medic. Așa cum era vineri, i s-a recomandat să ia medicamente care să-i reducă febra și să se adreseze la medic din nou, deja luni.

În weekend situația s-a înrăutățit, iar medicul i-a prescris antibiotice pentru alte trei zile, care nu au adus nici o schimbare pozitivă. Oleg a insistat cu sunetele și atunci medicul i-a recomandat să sune la urgență. La urgență i-au recomandat să sune la medic. După mai multe conversații cu trimiteri de la unul la altul și aproape două săptămâni de la primele simptome, pe 6 martie, Oleg s-a dus la spitalul de urgență din localitate.

„Noaptea, numărul pacienților din cort s-a dublat, tineri toți, între 30 și 50 de ani”

„La spital m-am dus singur pe la 11 dimineața. Am bătut la ușă, dar nu m-au primit înăuntru. M-au îndreptat spre un cort militar, care era amenajat în curte. Acolo mi-au luat datele, mi-au măsurat temperatura și mi-au dat un pat-pleant pe care să stau. În cort mai erau vreo 20 de persoane cu aceleași simptome. Pe parcursul zilei mi s-a măsurat temperatura de câteva ori, care rămânea ridicată și abia pe la 4 după masă mi s-a spus că voi fi testat pentru coronavirus. Rezultatele urmau să fie gata abia peste 8 ore. Noaptea numărul pacienților din cort s-a dublat, tineri toți, între 30 și 50 de ani”.

A doua zi pe la 11 dimineața Oleg încă aștepta rezultatul. Când s-a adresat la o soră medicală, aceasta i-a spus că testul a fost pozitiv, Oleg este infectat, dar că, nu au paturi în spital și caută în alte regiuni. Pe 7 martie Oleg a fost, în sfârșit, admis într-un spital dintr-o localitate mică, la vreo 25 de kilometri de Brescia.

„Stăm în camere diferite, ambii cu măști și mănuși, comunicăm prin telefon”

„M-am speriat la început, dar la spital am văzut cazuri mult mai grave. Eu puteam să respir fără ajutor auxiliar, iar organismul meu răspundea la tratament. Plămânii îmi erau atacați de virus, dar eu nu sunt fumător, nu am avut alte probleme de sănătate și am început să simt efectul tratamentului destul de repede”.

După zece zile de spitalizare, pe 16 martie Oleg a revenit acasă. „Plămânii mi-au fost lecuiți, dar din spital am ieșit având virusul încă în organism. Sunt în carantină până pe 16 aprilie, după care voi contacta medicul pentru noi instrucțiuni. Soția este și ea în carantină, deși nu a manifestat nici un fel de simptome. Stăm în camere diferite, ambii cu măști și mănuși, comunicăm prin telefon. Ea îmi lasă mâncarea la ușă, pentru că eu mă strădui să nu ating prea multe obiecte în casă. Deoarece suntem ambii în carantină, fiul ne-a adus produse alimentare pe care le-a lăsat la ușă. Am stat deja mult timp închiși și vom sta atât cât va fi necesar. ”

Nici restul familiei și nici unul dintre colegii de servici ai lui Oleg nu au manifestat simptome până în ziua de azi. Oleg vorbește despre perioada de spitalizare cu calm și recunoștință pentru personalul medical.

„Am avut aceeași grijă și tratament din partea personalului medical ca și colegul italian”

„Eu nu știu de unde medicii și surorile medicale găseau atâta putere să îngrijească pacienții și să comunice cu noi așa ca să ne liniștească, asigurându-ne că totul va fi bine. Se vedea că lucrează multe ore în șir și erau obosiți, dar blândețea cu care ne tratau părea fără margini.”

Oleg a fost cazat într-o camera cu două paturi. Pacientul pe care l-a găsit acolo, cam de aceași vârstă, a fost eliberat mai devreme. Pacientul care a venit în loc era dintr-o altă categorie de vârstă, cea de risc mai mare, după 80 de ani.

„Eu vorbesc italiana, dar am accent și este clar că sunt străin. Dar nici pentru o clipă nu am simțit că aș fi fost tratat diferit decât colegul meu de cameră. Am avut aceeași grijă și tratament din partea personalului medical ca și colegul italian. Când acesta a fost înlocuit cu o persoană mai în vârstă, personalul medical a avut aceeași atitudine grijulie și față de el, deși erau solicitați mult mai mult”. Oleg este sigur că Italia va depăși criza chiar dacă acum este una foarte acută.

„Oamenii aici sunt buni la suflet și asta îi va ajuta. Poate au reacționat târziu, dar acum au înțeles ce trebuie să facă. De Moldova, însă, mă îngrijorez. Urmăresc știrile, vorbesc cu cei de acasă și nu obosesc să le spun la toți să se izoleze, să păstreze distanța și să respecte regulile de igienă. Eu așa și nu am înțeles cum acest virus se răspândește și cum persoanele reacționează diferit atunci când sunt infectate, dar știu că acum trebuie să ținem cont de ceea ce ne recomandă autoritățile și ne sfătuie medicii. Pentru mine pericolul e în urmă, dar stau în casă pentru a-i proteja pe alții. Și rog pe toată lumea, să facă la fel, să avem grijă unii de alții”.

Elena Dragalin de vorbă cu Oleg Gorgan, pentru Ziarul de Gardă

Philadelphia – Brescia

22 martie, 2020