Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Postul public de televiziune are…

Postul public de televiziune are parteneriat cu Canal 2 și Publika TV: „Este greșeala lor că nu au pus logoul Moldovei 1”

Captură din ştire difuzată de Canal 2

Moldova 1, postul public de televiziune din R. Moldova, nu a venit cu nicio explicație oficială după ce, la 21 ianuarie, două televiziuni afiliate Partidului Democrat din Moldova, condus de Vladimir Plahotniuc, au difuzat în buletinele lor informative o știre realizată de Moldova 1 despre flashmob-ul organizat de Partidul Șor în fața sediului Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Inițial, contactată de ZdG, șefa Serviciului comunicare și relații internaționale a IPNA Compania „Teleradio-Moldova” a declarat că subiectul a fost discutat în cadrul unei ședințe a Departamentului Actualități TV și s-a stabilit că imaginile au fost preluate ilegal. După o oră, reprezentanta postului public de televiziune a revenit cu o altă explicație, precum că ar exista un parteneriat între Moldova 1 și Canal2 în cadrul căruia postul tv privat preia meteriale jurnalistice. „Greșeala lor este că nu au pus logoul Moldovei 1”, a declarat Natalia Beregoi. 

La 21 ianuarie, în cadrul buletinului de ştiri „Mesager” de la postul public de televiziune Moldova 1 a fost difuzată o ştire despre un flashmob organizat de simpatizanții Partidului Șor, formațiune condusă de controversatul om de afaceri și primar al orașului Orhei Ilan Șor, inculpat în dosarul furtului miliardului și principalul beneficiar al fraudei bancare, potrivit Raportului Kroll.

Autorii reportajului de la Moldova 1 au intervievat susținătorii lui Ilan Șor care au mers în fața sediului PAS pentru a curăța trotuarul de gheță și zăpadă afirmând că lidera PAS, Maia Sandu, „nu poate face ordine nici măcar în fața sediului propriului partid”.

Captură din ştirea difuzată de Moldova 1

În aceeași zi, știrea a fost preluată de Canal 2, post tv al cărui proprietar în acte este Oleg Cristal, consilierul lui Vladimir Plahotniuc. Canal 2 a difuzat exact aceleași imagini video difuzate la „Mesager” doar că fără sigla Moldova 1, ceea ce denotă că postul afiliat politic a deținut imaginile video în original. Mai mult, Canal 2 a folosit aceleași sincroane difuzate de Moldova 1, respectiv, în imagini apare doar microfonul postului public de televiziune.

Captură din ştirea difuzată de Canal 2

Ştirea despre susținătorii lui Ilan Şor care fac curat în fața sediului PAS a fost preluată şi de site-ul Publika, încă o afacere media a liderului PDM, controlată, de asemenea, prin intermediul lui Oleg Cristal.

Pe parcursul zilei de luni, nici Moldova1, nici Canal 2, nu a explicat în ce condiții a avut loc preluarea de către o televiziune privată, afiliată politic, a unui material jurnalistic realizat de televiziunea națională, care este întreținută din bani publici.

Inițial, contactată de ZdG, șefa Serviciului comunicare și relații internaționale a IPNA Compania „Teleradio-Moldova”, Natalia  Beregoi a declarat că postul Canal 2 „a luat ilegal imaginile” și că deja șeful Departamentului Actualități TV va decide ce urmează să întreprindă mai departe. „Nu există niciun parteneriat și ei ilegal au preluat imaginile”, a explicat șefa Serviciului comunicare și relații internaționale, care a precizat că angajații departamentului au aflat din presă despre preluarea materialului.

Reprezentanta a menționat că va transmite șefei Departamentului ştiri şi dezbateri TV al postului public de televiziune, Dina Perciun, numărul de telefon al ZdG pentru ca ulterior aceasta să revină cu un comentariu „din prima sursă”. Aceasta ne-a indicat și adresa electornică a șefei de Departament, acolo unde putem să-i scriem. Șefa Departamentului nu a revenit cu un răspuns la întrebarea expediată pe poșta elecronică și nici cu un apel la numărul de telefon pe care l-am transmis.

La scurt timp însă, Natalia Beregoi a revenit cu o altă explicație. Aceasta a precizat că, de fapt, ar exista un parteneriat între Canal 2 și Moldova 1 în cadrul căruia au loc preluări de materiale. Aceasta nu a putut explica între cine au fost încheiate parteneriatele, în ce constau acestea și ce avantaje are postul național de televiziune din faptul că permite unei televiziuni private să difuzeze reportaje realizate din bani publici.

Natalia Beregoi a precizat doar că greșeala postului Canal 2 a fost că nu a pus logoul Moldova 1: „este o scăpare din partea lor”.