Poliția de Frontieră și-a autoevaluat capacitățile de gestionare a fluxului de 200 de migranți
Angajații Poliției de Frontieră au fost mobilizați într-un exercițiu operativ-tactic ,,CARPF-2015”, prin care a fost testată capacitatea de reacție a instituției, în contextul crizei refugiaților și imigranților din Europa. Acțiunile angajaților de frontieră au fost evaluate și analizate de experți din cadrul Departamentului Poliției de Frontieră și reprezentanți ai Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite.
În exercițiu au fost implicați alături de polițiștii de frontieră și reprezentanți ai Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, Batalionului cu Destinaţie Specială „Fulger” al Armatei Naţionale, Biroului Migrație și Azil, Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR), Centrului de Drept al Avocaților, Centrului de Caritate pentru refugiați, precum și ai Asociației ,,Ave Copiii”.
Potrivit scenariului, fluxul migrațional de instruire a inclus șase grupuri țintă, care au fost identificați dintr-un total de peste 200 de potențiali migranți, aceștia reprezentând: persoane de gen masculin, participanți la acțiuni de război, militare sau paramilitare, inclusiv pe teritoriul statelor islamice; femei cu copii sau însărcinate, minori neînsoțiți, precum și persoane cu nevoi speciale sau care necesită susținere medicală specializată; persoane aflate în căutare, membri ai organizațiilor separatiste sau teroriste, dar și deținători de substanțe radioactive etc.
Grupurile au fost plasate în centre de triere, unde specialiștii din cadrul Poliției de Frontieră, de la nivel strategic și operațional au desfășurat activități specifice controlului de frontieră; activitate psihologică; asistența, profilarea, înregistrarea și intervievarea solicitanților de azil.
În premieră, în cadrul acțiunilor au participat elevi ai Colegiului Naţional al Poliţiei de Frontieră (CNPF) și studenți ai Academiei ,,Ştefan cel Mare” a MAI. Exercițiul a oferit posibilitatea de a verifica nivelul de pregătire a personalului CNPF, Sectorului Poliţiei de Frontieră Ungheni şi celui al Direcţiei regionale Vest pentru acţiuni în situaţii de criză şi de aplicare în practică a unor probleme teoretice, în vederea perfecţionării aptitudinilor profesionale ale poliţiştilor de frontieră, în caz de parvenire a situaţiilor similare, cu care se confruntă Europa pe parcursul ultimilor luni în problema migranţilor.
Un exercițiu similar s-a desfășurat și pe Aeroportul Internațional Chișinău, la care au participat reprezentanții Serviciului de securitate aeronautică, Serviciului medical, Serviciului pompieri, precum și ai altor servicii abilitate din cadrul aerogării. Exercițiul a constat în simularea unei situații de aterizare a aeronavei cu pasageri răniți la bord.
Sarcina de bază a constat în organizarea, desfăşurarea şi sprijinirea procesului de instruire şi educaţie a poliţiştilor de frontieră prin stabilirea de standarde comune de instruire la nivel european.