Principală  —  Ştiri  —  Social   —   O școală din raionul Soroca…

O școală din raionul Soroca a fost redeschisă. A venit la lecții un singur elev

La 9 ianuarie curent, școala de la Țepilova, sat din comuna Ocolina, Soroca și-a reluat activitatea pentru elevii din clasele primare. A doua zi, la școală nu se afla decât un singur elev și profesoara, notează observatorul.md

Inițiativa de redeschidere a școlii aparține mai multor părinți și primarului comunei. Deși își doresc ca odraslele lor să studieze în sat, nu toți părinții și-au trimis copiii la școală.  Astfel, în prima zi de studii, la lecții au venit cinci elevi. A doua zi, reporterul Observatorul de Nord, a găsit la școală un singur elev și directoarea, unicul cadru didactic al instituției, iar în treia zi, când a sunat clopoţelul nu a venit nici un elev.

Potrivit  datelor Biroului Național de Statistică, în anul de studii 2017/18 învățământul primar și secundar general se desfășoară în 1243 instituții, inclusiv 102 școli primare, 775 gimnazii, 352 licee și 14 şcoli pentru copii cu deficienţe în dezvoltarea intelectuală sau fizică. Comparativ cu anul de studii precedent numărul instituțiilor de învățământ primar și secundar general s-a diminuat cu 48 unități.

În anul de studii 2017/18 rețeaua instituțiilor de învățământ primar și secundar general a suferit schimbări esențiale. Și-au sistat activitatea 24 școli primare, 23 gimnazii, 1 liceu și 1 școală pentru copii cu deficienţe în dezvoltarea intelectuală sau fizică. Totodată, 4 unități au fost transformate din gimnazii în școli primare, 14 licee au devenit gimnazii, iar în Chișinău a fost deschis un liceu nou.