Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Noua lege a Voluntariatului: Ministerul…

Noua lege a Voluntariatului: Ministerul Educației și Cercetării a organizat a doua consultare publică 

Peste 30 de reprezentanți ai autorităților publice centrale, ai asociațiilor obștești și ai societății civile au participat marți, 6 august la cea de-a doua consultare publică a proiectului de Lege a Voluntariatului, organizată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), potrivit unui comunicat al instituției. În cadrul acestei întâlniri a fost prezentat conceptul proiectului de lege, care are ca scop modernizarea cadrului legal pentru a răspunde nevoilor actuale ale voluntariatului.

„Transparența și angajamentul activ sunt esențiale în procesul de consultare publică. Noua lege își propune să creeze un cadru favorabil și stimulativ pentru voluntariat, atât pentru cetățenii locali, cât și pentru cei internaționali”, a declarat Sergiu Gurin, secretarul de stat pe domeniile tineret și sport din cadrul MEC.

În cadrul unei conferințe, Marcel Marin, șeful Direcției politici în domeniul tineretului, a prezentat schema de voluntariat activă și a ilustrat grafic viziunea propusă. Proiectul de lege urmărește să sprijine și să promoveze activitățile instituțiilor gazdă implicate în munca voluntară și să protejeze voluntarii la nivel legislativ, se precizează în comunicat. 

„Participanții la discuții au demonstrat un interes și angajament pentru dezvoltarea voluntariatului în R.Moldova, adesând întrebări și propuneri bazate pe experiențele lor. Printre preocupările principale s-au numărat statutul instituțiilor gazdă și carnetele de voluntar”, anunță MEC. 

Proiectul noii legi a voluntariatului poate fi accesat online, iar persoanele interesate pot transmite propuneri și recomandări la adresa de email: [email protected]. După încheierea consultării publice și efectuarea modificărilor necesare, proiectul va fi propus spre aprobare de către Guvern și, ulterior, înaintat spre vot în Parlament.

Alina Vlas, stagiară ZdG