Principală  —  IMPORTANTE   —   Nagacevschi: „Ați scăpat de Guvernul…

Nagacevschi: „Ați scăpat de Guvernul Chicu, de mâine prețul la benzină plus 1,6 lei”. Expert: „Cele mai urâte lucruri pe piața petrolieră s-au petrecut în aprilie-iunie, 2020”

Foto: washcycle.com

După anunțul de scumpire a carburanților cu 6-10%, ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi a venit cu un comentariu în care spune ironic – „țara răsuflă mai ușor, ați scăpat de Guvernul Chicu, de mâine prețul la benzină plus 1,6 lei”.

De cealaltă parte, expertul Veaceslav Ioniță punctează că Guvernul nu are decât atribuția să vină cu legi în Parlament pentru îmbunătățirea reglementării în privința carburanților și, totodată – că „cele mai urâte lucruri” pe piața petrolieră s-au petrecut în lunile aprilie-iunie ale anului trecut.

„Țara răsuflă mai ușor, ați scăpat de Guvernul Chicu, de mâine prețul la benzină plus 1,6 lei. Ura, prieteni! Ura! Să înceapă ,,veselia”! Dar ea începe… Lipsa unui Guvern cu competențe depline nu poate avea alte consecințe pentru țară decât ,,veselie”.

Presupun că acum se caută vinovatul pentru creșterea prețurilor. Ați vrut să guvernați? Guvernați! Sau mai așteptăm vreo jumătate de an și ne veți ,,hrăni” cu teoria: iaca amu nu e bine că Parlamentul e corupt, dar facem alegeri parlamentare și după asta veți vedea voi ce râuri de lapte vor curge prin țară? Ieftin… Strigați că bani nu-s în țară, sunt scheme. Învestiți un nou Guvern și aduceți bani, distrugeți scheme”, a spus Nagacevschi.

Expertul economic Veaceslav Ionița explică faptul că majorarea de preț a produselor petroliere are loc din două motive – creșterea accizei la produsele petroliere și creșterea prețului la petrol pe piețele internaționale. Dincolo de asta, expertul subliniază că unica atribuție a guvernului pe piața petrolieră e să vină cu legi în Parlament pentru îmbunătățirea reglementării.

„Cât nu ar fi de straniu, cele mai mari năzbâtii, cele mai urâte lucruri, pe piața petrolieră s-au petrecut în lunile aprilie-iunie 2020 și eu atunci am bătut alarma. Adaosul comercial a fost unul obraznic – cel mai mare din istoria Moldovei, anume în perioada asta, în plină criză.

Guvernul niciodată în ultimii ani nu a venit cu o inițiativă legislativă, care să permită de a face ordine pe piața respectivă”, spune Ioniță.

Guvernul Chicu și-a început activitatea în noiembrie 2019, inclusiv cu Fadei Nagacevschi în funcția de ministru al Justiției.

„Într-o țară coruptă, cu instituții slabe și incompetente, companiile petroliere pot să facă ce vor, pentru că știu că nimic nu se va întâmpla”

Expertul mai punctează că piața produselor petroliere trebuie să fie subiect de anchetă la Consiliul Concurenței, Agenția Națională de Reglementare în Energetică, Comisiile parlamentare de profil și, nu în ultimul rând, la Consiliului de Securitate de pe lângă Președintele R. Moldova.

„Instituțiile care ar trebui să se ocupe de asta sunt Consiliul Concurenței – acum ne promite că va face ceva, ANRE – a lăsat mâinile în jos și recunoaște că nu poate face nimic pe această piață, Comisiile parlamentare de profil – subvențiile pe care noi le dăm agricultorilor s-au dus pe apa sâmbetei, din cauză că au fost nevoiți să le dea la petroliști, pentru prețuri nejustificat de mari la motorină din 2020. Sper că și Consiliul de Securitate a președintelui se va sesiza pe acest subiect.

Dacă am avea acum un guvern funcțional, sper că ar sesiza toate organele competente și visez să văd un guvern care va veni cu un proiect de lege adecvat care va face ordine pe piața dată.

Ceea ce trebuie să știm e că într-o țară coruptă, cu instituții slabe și incompetente, companiile petroliere pot să facă ce vor, pentru că știu că nimic nu se va întâmpla. Cetățenii R. Moldova nu sunt protejați în acest sens, ca și în alte domenii. Este încă un aspect al vieții noastre în care statul, pentru care noi plătim impozite, nu ne protejează”, conchide Ioniță.

Tendința de majorare prețurilor la carburanți a început acum o lună. La mijlocul lunii decembrie atât benzina, cât și motorina s-au scumpit cu aproximativ 50 de bani, iar anul s-a încheiat cu încă o scumpire de 1-2%.