Principală  —  Investigatii  —  Dosar   —   „Moldova Mea”: Ghelici amenință ZdG…

„Moldova Mea”: Ghelici amenință ZdG cu un proces de judecată. Cere dezmințirea a două fraze și despăgubiri în valoare de 500 de mii de lei

Fiodor Ghelici, președintele Asociației „Moldova Mea”, vizat într-o anchetă a ZdG, a trimis o cerere prealabilă în adresa redacției, amenințându-ne cu un proces de judecată. Totul după ce, la mijloc de august, am publicat o anchetă despre voluntarii Asociației „Moldova Mea” condusă de Fiodor Ghelici, în care demonstram că banii colectați de aceștia pentru familii nevoiașe nu ajung la destinație, o parte din sume fiind ascunse în buzunarul celor care îi colectează. 

Ulterior, pe pagina sa de Facebook, liderul Asociației a venit cu mai multe reacții denigratoare în adresa ZdG, amenințând în repetate rânduri că va acționa redacția în judecată. Deși Ghelici insistă că informațiile din materialul publicat nu corespund realității, în cererea prealabilă expediată în adresa ZdG, acesta solicită dezmințirea a două fraze care nu au însă vreo legătură cu activitatea asociației sau a voluntarilor.

După publicarea anchetei „Moldova Mea”: Voluntariat pe bani și donații care nu ajung la destinație”, Fiodor Ghelici, liderul Asociației a apărut într-un filmuleț live pe pagina sa de Facebook, în care cataloga ancheta drept un material „realizat la comandă”. Deși nici până astăzi nu a anunțat despre intenția de a candida la alegerile prezidențiale, în video-ul de pe pagina sa de socializare Ghelici invocă că publicarea anchetei ar avea de-a face cu intenția lui de a se „întoarce în politică”. „Eu voi participa la alegerile prezidențiale. Eu încă o să vă organizez o surpriză”, afirma acesta. 

„În scurt timp eu o să vă cumpăr”

Totodată, deși puncta că nu intenționează să comenteze „materialele realizate la comandă”, în video-ul publicat, justificându-se, liderul asociației relatează atât despre vizita noastră la sediul Asociației, cât și despre activitățile filantropice pe care le-ar fi întreprins de-a lungul timpului. Tot atunci, cu atitudini și cuvinte denigratoare în adresa jurnaliștilor și a ziarului, Ghelici amenința că „în scurt timp eu o să vă cumpăr”.

Și a doua zi, pe 19 august, ZdG este în atenția lui Ghelici. În una din postările sale acesta afirma că a primit o informație conform căreia „ZdG e finanțat de Dodon”. În aceeași zi, doar că la distanță de o oră, liderul Asociației a venit deja cu propunerea ca ZdG să-și asume conducerea „Asociației de caritate „Moldova Mea””.

Adresarea lui Fiodor Ghelici, președintele Asociației „Moldova Mea”, către ZdG, publicată pa pagina sa de Facebook.

La 23 august, într-o altă postare de pe pagina sa de Facebook, Fiodor Ghelici a venit cu un apel către jurnaliștii ZdG, pe care ulterior l-a expediat și prin poștă, de a veni cu precizări referitoare la informațiile despre cele 13 conturi bancare, 11 unități de transport anunțate în căutare și zecile de dosare în care figurează numele acestuia, despre care am menționat în articol. Totodată, deși am publicat numărul familiilor social-vulnerabile și sumele de bani cu care acestea au fost ajutate în ultimii șapte ani de Asociația „Moldova Mea”, conform raportului financiar prezentat de Ghelici, acesta insistă să-i răspundem de ce am renunțat să vizităm împreună cu el familiile care au fost ajutate de asociație.

„Ne vedem în judecată!”

Peste două zile, la 25 august, Ghelici anunța pe pagina sa de socializare că pregătește un proces împotriva ZdG pentru „apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale”.

Pe 26 august, liderul Asociației a publicat un filmuleț în care apare Aurelia Marulea, una dintre eroinele anchetei pentru care voluntarii colectau bani și care a mărturisit pentru ZdG că în ultimul an nu a primit nici o sumă de la Asociație.  Postarea video în care femeia afirmă că ar fi fost impusă de ZdG să vorbească despre cazul ei este însoțită de mesajul: „Ne vedem în judecată! Această femeie a povestit cum jurnaliștii „Ziarului de Gardă” au amenințat-o că o vor lipsi de pensia de invaliditate a fiicei sale, dacă nu depune mărturii împotriva lui Fiodor Ghelici”. 

Contactată de ZdG la câteva zile după publicarea acelui video, Aurelia Marulea s-a arătat mirată că un asemenea filmuleț a apărut pe rețelele de socializare. Ea a negat cele spuse în video și a precizat că își menține declarațiile oferite anterior ZdG. Femeia a precizat că a avut probleme cu pensia copilei, dar acest lucru nu are nicio legătură cu ZdG.

„Cum cu de-a sila? Ei, Doamne ferește, nu s-a mai întâmplat așa ceva. Eu altă vorbă am luat. Nu am luat de-astea vorbe: că d-stră m-ați mințit, că eu am vorbit cu de-a sila, că eu așa. De unde s-au luat așa vorbe? Asta vorbă nu despre d-stră a fost. Asta a venit recent o doamnă la mine cu pensia copilului, dar d-stră nu aveți nimic. Nu e despre d-stră video. Asta e altă discuție”, ne-a asigurat femeia.

Totodată, Aurelia ne-a povestit că, după publicarea anchetei, a fost contactată de Fiodor Ghelici și vizitată de o reprezentantă a asociației, pe nume Ludmila. Ambii, susține ea, s-au arătat supărați că aceasta a relatat despre cazul său.

„Doamna a zis că: „La ce ați dat la televiziune, că de ce tu, Aurica, faci problemele astea? Că, iată, el va fi judecat și nu știu ce a mai zis acolo. Eu i-am spus în față: „Unde sunt banii copilului în timp de trei ani, ce a făcut el (Fiodor Ghelici, n.r.)?”. Și ea mi-a zis că nu sunt numai eu, sunt 12 copii și la toți câte oleacă trebuie să dea. Și domnul acela m-a sunat și a început. De atunci nu am mai răspuns la telefon”, ne-a mărturisit femeia.

Aurelia Marulea, femeia care s-a adresat în 2018 asociației „Moldova Mea”, solicitând ajutor pentru a-și îngriji copila cu gradul I de dizabilitate.

„Dezmințirea informației false” și despăgubiri în valoare de 500 de mii de lei

Într-un final, la data de 1 septembrie, Fiodor Ghelici a transmis în adresa redacției o cerere prealabilă „privind dezmințirea informației false, acordarea dreptului la replică în termen de cinci zile”, asta deși ZdG a publicat răspunsurile liderului Asociației în anchetă. Totodată, acesta solicită un prejudiciu moral adus asociației și liderului ei în mărime de 500 de mii de lei. 

Cerere prealabilă transmisă de Fiodor Ghelici în adresa redacției ZdG.

Din întregul material publicat care vizează activitatea Asociației pe care o conduce și a voluntarilor care colectează bani, Fiodor Ghelici solicită doar dezmințirea a două fraze care vizează cele 13 conturi bancare, și 11 unități de transport anunțate în căutare.

„În 2019, în cadrul unui litigiu, instanța de judecată i-a aplicat lui Fiodor Ghelici sechestre pe mijloacele financiare de pe conturile pe care acesta le deținea în 13 bănci (!). Totodată, în hotărârea instanței din 12 iulie 2019 se arată că s-a depistat că Ghelici „deține în proprietate 11 mijloace de transport care au fost anunțate în căutare, dar care până în prezent nu au fost depistate”, este textul dezmințirii din cererea prealabilă a asociației „Moldova Mea”, despre care se menționează că ar fi niște defăimări nesusținute factologic, care în consecință lezează onoarea și demnitatea profesională a asociației și a președintelui acesteia. 

Informația pe care Ghelici cere să fie dezmințită a fost preluată de ZdG dintr-o hotărâre a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 16 iulie 2019, emisă în cadrul unui litigiu cu privire la determinarea cotelor-părți ideale dintr-un bunul imobil, în care acesta are calitate de pârât. În cadrul procesului de judecată dintre Ghelici și reclamantul Vadim Perepicica, cel din urmă a prezentat instanței spre examinare documentele cu referire la aplicarea sechestrului pe mijloacele financiare de pe conturile pe care le deține pârâtul, dar și cu referire la mijloacele de transport date în căutare. Într-un final, instanța a decis admiterea cererii de chemare în judecată a lui  Vadim Perepicica și a stabilit cotele-părți ideale din bunul imobil vizat.

Menționăm că, după o verificare repetată, am constat că în hotărârea instanței sunt indicate 12 conturi bancare pe care le deține Fiodor Ghelici și nu 13 conturi, după cum am indicat în anchetă. ZdG regretă eroarea comisă.

În cererea prealabilă, liderul Asociației nu spune nimic despre familiile nevoiașe pentru care voluntarii asociației colectează bani care nu ajung la ele și nici despre banii pe care îi primesc voluntarii, informații dezvăluite de ZdG și contestate, inițial, de Fiodor Ghelici.