Principală  —  IMPORTANTE   —   Ministerul Sănătății anunță câte decese…

Ministerul Sănătății anunță câte decese și cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în ultimele șapte zile

Foto: Profimedia Images

În ultimele șapte zile, în R. Moldova au fost înregistrate 23 decese și 2414 de cazuri noi de infecție cu COVID-19, fiind efectuate 29 160 de teste, anunță marți, 27 septembrie, Ministerul Sănătății (MS).

Potrivit autorităților din sănătate, în perioada 19-25 septembrie, au fost administrate 2074 de doze de vaccin.

Până în prezent, 1 071 464 de persoane s-au vaccinat cu schema completă.

Potrivit deciziei Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică Chișinău (CESP) din 13 iulie 2022, masca de protecție a devenit obligatorie în instituțiile medico-sanitare de toate categoriile din capitală.

De asemenea, autoritățile din sănătate ale capitalei recomandă cetățenilor purtarea măștilor de protecție în transportul public și spațiile publice închise aglomerate.