Principală  —  IMPORTANTE   —   ,,Medicii mi-au zis că ea…

,,Medicii mi-au zis că ea e tânără și în 2-3 zile își va reveni”. Ce spune tatăl fetei de 23 de ani, răpusă de COVID-19. Fost angajat al spitalului: ,,Miroase a malpraxis”

sursa foto: NordNews

,,Era activă și de mică iubea dansurile”. Astfel o descrie tatăl fetei în vârstă 23 de ani, originară din Bălți, care a decedat acum trei zile, iar medicii susțin că tânăra ar fi murit în urma complicațiilor provocate de COVID-19. Părinții fetei erau siguri că fiica lor se va însănătoși și în căteva zile o vor revedea din nou acasă. Însă, soarta a decis altceva, după două ore de la internare, tânăra a pierdut lupta pentru viață pe patul de spital.

Printre cele 116 decese cauzate de COVID-19, a fost răpusă cea mai tânără pacientă. Este vorba despre o tânără din Bălți, în vârstă de 23 de ani. 

Luni, 27 aprilie, Maria Șevcenco a pierdut lupta pentru viață, la câteva ore de spitalizare

Ziarul de Gardă a discutat cu Vasile Lungu, tatăl tinerei, și ne-a povestit că nu crede că fata sa a murit de COVID-19 după cum spun medicii, întrucât ea suferea încă de mică de insuficiență renală.

,,Ea încă din copilărie suferea de probleme de sănătate la rinichi. Acum 10 ani am fost la medic, au verificat-o și atunci a primit tratament. Periodic ea mergea la doctori, la consultare. Eu mereu o întrebam dacă se simte bine și ea îmi spunea că totul este bine și nimic nu o doare”, povestește tatăl fetei.

,,Sâmbătă a lucrat, iar luni a decedat”

Tânăra de mai mult de un an muncea la o stație PECO din Bălți. Tatăl fetei susține că a observat că fiica sa se simțea rău încă de la începutul anului, dar ea nega totul și spunea părinților că este bine. La medic ea s-a adresat ultima oară acum doi ani, potrivit spuselor bărbatului.

,,Ei nu de acum a început să-i fie rău. Încă de la Anul Nou eu am observat ceva schimbări, dar ea îmi spunea că totul este din cauza lucrului. Ea era tare grijulie, muncea la o benzinărie din oraș. De o lună și jumătate lucra o zi peste două, căte 24 de ore. Acolo nu se putea de găsit încă o persoană ca turele să fie o dată la trei zile. Permanent muncea în picioare. Iată în această perioadă ea s-a forțat mult. Eu am lucrat în sfera medicinei 17 ani și permanent o verificam. Dar de când a început să trăiască cu soțul ei într-o altă locuință, ne vedeam mai rar. Într-o zi mi-a zis că ,,tată, mă doare spatele tare”. Imediat i-am spus să vină ca să o văd. La ea picioarele erau umflate butuc. Am întrebat-o de ce nu s-a adresat mai devreme, iar ea îmi spunea că o durea, însă credea că o să-i treacă”, mai spune Vasile Lungu.

După ce au văzut că fiica lor se simte din ce în ce mai rău, părinții fetei au chemat ambulanța. Doctorii i-au dat asigurări că fiica lor se va face bine, iar câteva zile mai târziu va putea reveni acasă.

,,Am solicitat salvarea și ni s-a spus că totul va fi bine, o să i se facă hemodializa și o s-o conecteze la respirație artificială. La spital mi s-a mai spus că fata e tânără și în 2 – 3 zile ea își va reveni, și va putea veni acasă. I-au fost luate toate analizele necesare și parcă totul era normal. Ne-au spus că problema este de la rinichi, dar noi și așa știam”, punctează bărbatul.

,,Peste două ore ne-au sunat de la spital și ne-au spus că…”

După două ore de la spitalizare, părinții fetei au fost telefonați de administrația spitalului și li s-a comunicat că fiica lor nu mai este în viață.

,,Inițial noi am crezut că poate trebuie ceva lucruri. Însă… ne-au spus că a decedat, că au făcut tot posibilul, însă nu au putut s-o salveze…”, povestește îndurerat Vasile.

,,A doua zi, pe 28 aprilie, toate analizele au fost trimise la Chișinău – acolo se spune ,,sentința”. La laborator este o doctoriță care mă cunoaște și mi-a spus că fiica mea nu era infectată. Toată ziua însă am așteptat rezultatul. Seara ne-au telefonat și ne-au spus că sunt pozitive la COVID-19”, mai zice tatăl tinerei.

Miercuri, 29 aprilie, Aliona și Vasile Lungu și-au petrecut fiica pe ultimul drum, într-un sicriu închis. La înmormântare au fost prezente doar câteva rude și persoane apropiate.

,,După ce au venit rezultatele de la Chișinău precum că ea era infectată, am anulat toate cerințele ce se fac pentru înmormântare de la Biserică, iar corpul ei a fost într-un sicriu închis. La înmormântare ni s-a permis până la 10 persoane și să stăm la o distanță de 2 metri”, menționează Vasile.

Acum, părinții Mariei spun că au fost plasați în carantină pe o perioadă de 14 zile. Însă ei cred că totul este în zadar, întrucât sunt încrezuți că fiica lor nu a fost infectată cu COVID-19 și i-ar fi contaminat.

,,Stăm în carantină pentru 2 săptămâni. Suntem ca la închisoare. Prietenii, vecinii ne aduc mâncare peste poartă. Ce nebunie e asta? Dacă într-adevăr era COVID, trebuia să vină, să dezinfecteze totul. Pe noi trebuia să ne verficie, să ne ia analize, dar nimic. Eu nu știu de ce medicii spun că a decedat de coronavirus. Le-a fost mai ușor să pună diagnoza aceasta, să nu fie probleme. Eu i-am întrebat pe doctori: ,,voi i-ați făcut ceva să o salvați sau doar COVID-ul e de vină?””, se arată nedumerit bărbatul.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) anunță marți seara, ora 20:43, printr-un comunicat de presă despre alte decese provocate de COVID-19. Maria Șevcenco a fost cea de-a 106-a victimă a noului tip de coronavirus. Autoritățile spun că fata a fost internată în stare extrem de gravă, la data de 27 aprilie, în cadrul Spitalului din Bălți.

,,Comorbidități: insuficiență renală, insuficiență respiratorie acută”, anunță MSMPS.

Potrivit vice-directoarei Spitalului Clinic Republican Bălți, Ala Condrea, tânăra a fost adusă în stare critică, pe 27 aprilie, la ora 17.46. Aceasta avea de 2 săptămâni edeme la membrele inferioare, iar de 3 zile nu mai urinase.

„Pacienta a venit la noi în stare foarte critică, cu insuficiență multiplă de organe. Acuzele pe care le prezenta la momentul spitalizării a fost dispnee foarte pronunțată, tuse, și de trei zile nu urina, starea ei fiind foarte gravă. Contactul verbal era imposibil din cauza stării. Astfel, toate eforturile au fost îndreptate spre acordarea asistenței medicale de urgență. Adresarea a fost la 17.46 și a fost adusă de la domiciliu de ambulanță. Din anamneză și din ce ne-au spus rudele, ea de trei zile nu avea urina, se sufoca, dar de 3 săptămâni periodic avea edeme la membrele inferioare. Lua singură un diuretic, în speranța că o să-i fie mai ușor și continua să meargă la muncă. Parametrii de bază erau foarte dereglați, saturația sângelui cu oxigen era de 55 și cu descreștere continuă, pulsul 50-55, cu tahicardie compensatorie și șoc toxico-septic”, a explicat pentru SănătătateINFO Ala Condrea.

Pe de altă parte, un fost lucrător medical din cadrul Spitalului Clinic din Bălți, unde a fost internată victima, a comunicat pentru Ziarul de Gardă, sub protecția anonimatului, că are dubii atunci când medicii spun că au făcut tot posibilul ca să salveze fata, iar totul ,,miroase a malpraxis”.

,,Mă refer la hemodializă care nu este în reanimare de la Bălți, doar la Chișinău. La Bălți este hemodializă separat de reanimare, la alt etaj. În secția de reanimare nu este aparat pentru hemodializă, ori pacienta avea insuficiență renală! Plus că jumătate din personalul ATI sunt internați cu COVID în secția de boli infecțioase”, ne-a comunicat cadrul medical.

Marți seara, Ministerul Sănătății a anunțat că 5 persoane au murit din cauza COVID-19, în ultimele 24 de ore. Printre decedați era și tânăra de 23 de ani. Până la ziua de azi, 116 persoane au pierdut lupta cu COVID-19, majoritatea pacienților sufereau de boli cronice.