Principală  —  IMPORTANTE   —   Mai multe organizații de mediu…

Mai multe organizații de mediu au emis o declarație comună prin care își exprimă revolta față de „tratamentul inuman aplicat inspectorilor de mediu” de către un grup de persoane înarmate. Ce solicită autorităților

Imagine-simbol

Mai multe organizații neguvernamentale de mediu au emis o declarație comună prin care își exprimă revolta față de incidentul din comuna Ghidici petrecut în noaptea de miercuri spre joi dimineață, 7-8 septembrie, când mai mulți inspectori de mediu au fost atacați în timpul unei operațiuni antibraconaj de un grup de persoane care dețineau pistoale și arme de vânătoare.

Acestea solicită autorităților să ancheteze „cu multă seriozitate cazul de o gravitate excepțională și să aplice răufăcătorilor pedepse pe care aceștia le merită”. Totodată, organizațiile neguvernamentale de mediu cer autorităților „să pună în aplicare prevederea privind echiparea corespunzătoare a inspectorilor de mediu care ies în raiduri, cu mijloace de apărare și de inspectare, în special pe timp de noapte”.

„(…) Ne exprimăm revolta față de tratamentul inuman aplicat inspectorilor de mediu de către un grup de 20 braconieri înarmați, care au deposedat de camerele de luat vederi, au maltratat și agresat această echipă de inspectori aflată în exercițiul funcțiunii. Suntem de părere că agresorii trebuie pedepsiți dur și trebuie anchetați sub acuzația de tentativă de omor, dar nu pe capătul de acuzare de „huliganism” propus de domnul Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP). Faptele comise de cei 20 de indivizi împotriva a 4 funcționari ai statului nu are cum să se încadreze la categoria huliganism, ci la fapte deosebit de grave, сa rezistență față de reprezentanții legitimi ai autorităților, asociată cu amenințarea vieții, comisă de un grup de persoane.

Prin urmare, solicităm organelor de protecție să ancheteze cu multă seriozitate acest caz de o gravitate excepțională și să aplice răufăcătorilor pedepse pe care aceștia le merită. Rugăm instituțiile abilitate – Inspectoratului General al Poliției și Procuratura Generală – să trateze situația cu maximă responsabilitate și să nu demonstreze indulgență față de acest act de o brutalitate gravă. Mai solicităm factorilor de decizie să respecte și să pună în aplicare prevederea privind echiparea corespunzătoare a inspectorilor de mediu care ies în raiduri, cu mijloace de apărare și de inspectare, în special pe timp de noapte. Inspectorii de mediu sunt primii cărora li se solicită o reacție atunci când se semnalează încălcări ale legislației de mediu și sunt unicii funcționari care monitorizează constant în teren starea mediului înconjurător în pofida numeroaselor probleme pe care le întâmpină”, se arată în declarație.

Declarația a fost semnată de Consiliul Național al ONG-urilor de Mediu, Societatea Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii, Mișcarea Ecologistă din Moldova, Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, AO „Caroma Nord”​, Asociația Femeilor pentru Protecția Mediului și Dezvoltarea Durabilă, Asociația Internațională a Păstrătorilor Râului Eco-Tiras, Centrul Național de Mediu, AO „Media Grup Meridian”, AO „Societatea Ecologică Biotica”, AO „Parcurile Viitorului”, AO ADR „Habitat” și AO „Cutezătorul”.

În noaptea de miercuri spre joi dimineață, 7-8 septembrie, în jurul orei 00:30, în comuna Ghidighici, mai mulți inspectori de mediu au fost atacați în timpul unei operațiuni antibraconaj de un grup de persoane care dețineau pistoale și arme de vânătoare. Șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM), Ion Bulmaga, a declarat că inspectorii au fost agresați fizic, unul dintre ei ajungând la Institutul de Medicină Urgentă pentru îngrijiri medicale.

Într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă, Ion Bulmaga a declarat că Inspectoratul pentru Protecția Mediului a fost sesizat anterior despre o tentativă de vânat ilicit în comuna Ghidighici. Astfel, mai multe nopți la rând inspectorii au patrulat zonă în vederea stopării acțiunii de braconaj.

„(…) Aseară a fost stopată o mașină în care erau trei persoane, ei s-au încuiat în mașină și au telefonat ca ulterior să vină mai multe persoane înarmate – în jur de 20. Inspectorii de mediu au fost bătuți, li s-au smuls camerele din piept (…). Un inspector a plecat la spital și i s-a cusut buza că era ruptă și a fost întors la poliție pentru a pune depoziție. Toți patru inspectori de mediu au leziuni corporale. Ei acum dau depoziții la ofițerul care va duce cazul și ulterior o să plece la medicul legist pentru a le lua leziunile corporale, dar eu am vorbit cu băieții și într-adevăr se simt foarte rău. Eu nu am cuvinte, sunt foarte enervat și supărat (…)”, a afirmat Bulmaga.

Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), afirmat pentru Ziarul de Gardă că, după incident agresorii au fost reținuți de Poliție, iar materialele procesuale în privința acestora urmează în cel mai scurt timp să fie expediate procurorilor. De asemenea, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a menționat că agresorii ar putea fi cercetați pentru braconaj și huliganism conform Codului penal, însă procurorii urmează să decidă în privința capetelor de acuzare.

„Toți agresorii aseară au fost reținuți. Persoanele au fost identificate și audiate. Materialele procesuale necesare pe cazul respectiv în privința așa-numitori vânători urmează în cel mai scurt timp să fie transmise procurorilor. Deja procurorii vor decide care sunt următoarele acțiuni în privința lor, dar propunerea Poliției este pe câteva capete de acuzare, braconaj și pentru huliganism conform Codului penal (…). Opt persoane au fost reținute”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.

Potrivit legislației, vânatul fără autorizaţia corespunzătoare fie în perioada interzisă, fie în locurile interzise, fie cu unelte şi metode nepermise (braconajul), dacă acesta a cauzat daune ce depăşesc 200 de unităţi convenţionale, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la 850 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.