Principală  —  IMPORTANTE   —   Jucătorul din Țările de Jos,…

Jucătorul din Țările de Jos, fundaș al clubului Zimbru Chișinău care a fost lovit la cap în timpul unui meci, în stare gravă, dar stabilă: mâine urmează să fie transportat cu o ambulanță aeriană la un spital din Olanda

Sursa foto: netherlands.postsen.com

Jucătorul din Țările de Jos, Donny van Iperen, fundaș al clubului Zimbru Chișinău care a fost lovit la cap în timpul unui meci, rămâne în continuare în stare gravă, dar stabilă. Informația a fost oferită Ziarului de Gardă de către Dorina Blîndescu, purtătoarea de cuvânt a Institutului de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău, care a menționat faptul că, până acum, starea lui de sănătate nu s-a schimbat.

Bîndescu a precizat că fotbalistul urma să fie transportat cu o ambulanță aeriană joi, 11 august, la un spital din Olanda, însă din cauza unor probleme tehnice, transportarea acestuia s-a amânat pentru sâmbătă.

„ (…) Astăzi dimineață am discutat cu medicul curant care mi-a spus că nu sunt schimbări. El se află în comă. Starea lui este în continuare gravă, dar stabilă. Ieri nu a fost transportat din cauza unor probleme tehnice. Mâine urmează să fie transferat cu o aeronavă ambulanță a unui spital din Olanda, care vine din Germania pentru acest pacient (…)”, a declarat Blîndescu pentru ZdG.

Anterior, responsabilii de la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău au afirmat pentru ZdG că fotbalistul a fost internat în urma unui traumatism cranio-cerebral, pe 6 august 2022.

Duminică, 7 august, a doua zi după incidentul din Tiraspol, clubul Zimbru Chișinău anunța că, potrivit echipei medicale formate din cei mai buni experți din țară, starea jucătorului este una stabilă, el fiind „în afara oricărui pericol”.

„După ultimele investigații, făcute în această dimineață, echipa medicală formată din cei mai buni experți din țară, a anunțat că starea jucătorului este una stabilă, el fiind în afara oricărui pericol. Deși încă este inconștient medicii ne-au anunțat că nu a suferit de hemoragie intracraniană și că nici nu este în comă. Astăzi jucătorul a dat primele semne de revenire”, anunța clubul Zimbru Chișinău duminică, 7 august.

Luni, 8 august, clubul Zimbru a anunțat că meciul care urmează să aibă loc sâmbătă, 13 august, ora 20:00, va fi jucat „pentru Donny!”, iar „toți banii din bilete și abonamente vor fi transferați familiei pentru tratament”.

Sâmbătă, 6 august, în timpul meciului dintre FC Zimbru cu Dinamo-Auto Tiraspol, Donny van Iperen, s-a ciocnit de portarul Dinamo-Auto, Allogho Toung. După intervenția medicilor pe teren, Donny a fost transportat inconștient la spital, mai întâi la Tiraspol, apoi, după câteva ore, a fost transferat la Institutul de Neurochirurgie din Chișinău.