Principală  —  IMPORTANTE   —   Ion Iovcev, fostul director al…

Ion Iovcev, fostul director al Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol, reabilitat în funcție. MEC: „În urma analizei ordinului de concediere, nu au fost identificate premise care să poată justifica necesitatea ordinului respectiv”

Ion Iovcev, fostul director al Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol, a fost reabilitat în funcție. Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, au anulat vineri, 6 mai, ordinul Ministerului Educației și Cercetării al R. Moldova (MEC) din 16 iunie 2021 cu privire la încetarea contractului individual de muncă cu Iovcev și s-a dispus restabilirea acestuia în funcția de director interimar al liceului.

Ion Iovcev va prelua interimatul funcției, începând cu 16 mai 2022.

Potrivit MEC, în cadrul întrevederii pe care a avut-o astăzi ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, cu Ion Iovcev, „oficialul a prezentat scuzele de rigoare pentru modalitatea în care au fost încetate raporturile de muncă cu directorul liceului”.

„La examinarea cauzei în instanță, Ministerul Educației și Cercetării a informat că, în urma analizei ordinului de concediere a domnului Iovcev, din punct de vedere obiectiv, nu au fost prezentate și nu au fost identificate premise care să poată justifica necesitatea sau oportunitatea ordinului respectiv”, arată comunicatul MEC.

La sfârșitul lunii septembrie 2021, Ion Iovcev anunța că a contestat în instanță ordinul semnat de ministra în exercițiu de atunci a Educației, Lilia Pogolșa, prin care a fost demis din funcție.

Pe 22 iunie 2021, Iovcev a fost eliberat din funcția de director al Liceului „Lucian Blaga”.

Într-un interviu pentru Ziarul de Gardă, Ion Iovcev a declarat că demiterea din funcția de director l-a făcut să se simtă ca o „haină care a fost folosită și apoi aruncată la gunoi”: „M-au făcut să mă simt o haină care a fost folosită și apoi aruncată la gunoi. E atât de înjositor, încât îmi pierd graiul. Aceasta e răsplata pentru munca mea pe parcursul a trei decenii? Unde era Pogolșa când eu mi-am pus viața în pericol de atâtea ori?”, a declarat Ion Iovcev.

Ion Iovcev este profesor și ex-director al unicului liceu românesc din capitala autoproclamatelor autorități de la Tiraspol. El a condus liceul timp de 29 de ani, fiind un critic insistent al regimului din stânga Nistrului. Profesorul Ion Iovcev este deținător al Ordinului Republicii. Fostul președinte al României Traian Băsescu l-a decorat cu înalta distincție – Ordinul „Steaua României”, în grad de Cavaler.  De asemenea, este deținător al Ordinului României „Pentru Serviciu Credincios” în grad de Comandor. Distincțiile au fost acordate „în semn de înaltă preţuire şi recunoştinţă pentru contribuţia remarcabilă avută, de-a lungul timpului, la afirmarea şi apărarea identităţii etnice şi culturale a comunităţilor româneşti”.