Intervențiile salvatorilor în urma ploilor de joi de pe teritoriul țării: arbori doborâți, inundații în gospodării și o ambulanță blocată
În urma ploilor și rafalelor de vânt înregistrate pe parcursul zilei de joi, 21 mai, salvatorii și pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au fost solicitați să intervină în mai multe cazuri pentru efectuarea lucrărilor de defrișare și pompare a apei.
Potrivit unui comunicat de presă, salvatorii au intervenit în cinci cazuri în care vântul puternic a doborât mai mulți arbori pe carosabil, blocând circulația rutieră. Astfel, în raioanele Soroca, Dubăsari și Rezina, dar și în municipiul Chișinău, echipele de pompieri au efectuat lucrări de defrișare și înlăturare a copacilor căzuți.
Totodată, angajații IGSU au intervenit și în trei cazuri pentru pomparea apei acumulate în gospodăriile oamenilor din orașul Vulcănești, UTA Găgăuzia. În urma intervențiilor, salvatorii au pompat aproximativ 55 m³ de apă dintr-o gospodărie, circa 60 m³ dintr-o altă curte, iar din cea de-a treia gospodărie au fost pompate circa 50 m³ de apă.
De asemenea, salvatorii au intervenit și în două cazuri de tractare și deblocare a autovehiculelor. În localitatea Boșernița, raionul Rezina, o ambulanță a rămas blocată în noroi și nu-și putea continua deplasarea. La fața locului au intervenit echipele IGSU, care au efectuat lucrări de tractare și deblocare a autospecialei.
Un alt caz a fost înregistrat în satul Alexandru Ioan Cuza, raionul Cahul, unde, din cauza cantităților mari de apă acumulate pe carosabil, un automobil a rămas blocat pe traseu. Salvatorii au intervenit și au evacuat autovehiculul.
În urma situațiilor excepționale înregistrate, victime nu au fost raportate.
În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii IGSU au intervenit în 37 de situații de risc.