„În școli e frig, acasă e frig, iar spitalele sunt pline cu copii bolnavi”
Energia termică în municipiul Chișinău va fi conectată în primul rând în spitalele pentru copii. Anunțul a fost făcut de către Mihai Moldovanu, șeful Direcției sănătate, în cadrul ședinței Primăriei.
Potrivit lui, pe parcursul zilei de azi și mâine vor fi conectate la căldură Spitalul nr. 1, Spitalul de boli contagioase de copii și Spitalul de copii „Valentin Ignatenco”. În celelate instituții medicale se va verifica temperatura aerului în saloane și, ulterior, se va lua o decizie finală.
Totodată, șeful Direcției sănătate semnaleză o creștere în aceast perioadă a virozelor în special la copii: „În școli e frig, acasă e frig, iar spitalele sunt pline de copii bolnavi. Față de săptămâna trecută atestăm o creștere a numărului de viroze la copii, or, aceștia sunt mai predispuși riscului de a se îmbolnăvi, comparativ cu maturii”.
Potrivit acestuia, săptămâna trecută s-au înregistrat circa 200 de cazuri noi de viroze la copii, pe teritoriul municipiului Chișinău, cu 51 de cazuri mai mult, comparativ cu săptămâna precedentă.
Totodată, viceprimarul Nistor Grozavu, a menționat că toate conectările la căldură se vor face atunci când pe parcursul a trei zile temperaturile aerului pe timp de zi nu vor depăși 8 °C.
Amintim că toți cei care vor să fie conectați la energia termică, înainte de deciziile oficiale, trebuie să scrie o cerere la sediul teritorial al întreprinderii „Termoelectrica”, în funcţie de sector.
Sediile teritoriale:
sect. Ciocana – str. Ginta Latină, 19/3 (022-335-132);
sect. Centru – str. Ismail, 86A (022-274-098);
sect. Râșcani – b-dul. Moscova, 11A (022-442-365);
sect. Botanica – b-dul. Dacia, 49/4 (022-779-411);
sect. Buiucani – str. V. Lupu, 63 (022-751-529);
Serviciul Rețele Primare – str. Florilor 4/3A (022-440-270).