„Haos” în centrul Capitalei
Zeci de comercianți din piața centrală din Capitală au blocat ieri, 22 februarie, preț de aproape jumătate de oră, circulația pe bulevardul Ștefan cel Mare.
Oamenii au protestat, ca reacție la confiscarea mărfii de către forțele de ordine, în urma unei razii inopinate. Comercianții spun că aproximativ 60 de reprezentanți ai structurilor de control au desfășurat controale la gherete și au confiscat mărfurile mai multor agenți economici, sub pretextul că ar exista suspiciuni că acestea ar fi fost aduse prin contrabandă.
„Stăm la protest pentru că ne-au confiscat marfa din piață. Noi lucrăm legal. Avem documente. De ce ne confiscă marfa?”, se întreabă o vânzătoare.
„Plătim patente, plătim arende, plătim tot ce se cere și tot nu ne dau voie să lucrăm” , s-a indignat un alt comerciant.
Oamenii legii susțin că protestatarii riscă să primească amenzi, pentru că au perturbat circulația rutieră. „Este o încălcare din partea persoanelor care au protestat, care au închis artera principală și, conform articolului 225, vor fi sancţionate cu amenzi în mărime de la 600 lei până la 1.200 de lei”, a explicat Silviu Mușuc, șeful adjunct al Poliției Capitalei.
Potrivit Inspectoratului General de Poliție (IGP), verificările de ieri au fost desfăşurate de angajaţii Serviciului vamal, reprezentanţi ai Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și ofițeri din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, în cadrul unei cauze penale inițiate.
Autor: Irina Barbacari, stagiară