Principală  —  IMPORTANTE   —   Guvernul va cere Parlamentului prelungirea…

Guvernul va cere Parlamentului prelungirea stării de urgență în R. Moldova. Spînu: Gazprom devine un furnizor de gaze naturale „nu tocmai credibil”

Executivul va propune Parlamentului prelungirea cu 60 de zile a stării de urgență instituită pe teritoriul R. Moldova după începutul agresiunii rusești din Ucraina. O decizie în acest sens a fost aprobată miercuri, 27 iulie, în cadrul ședinței Guvernului.

Astfel, Cabinetul de miniștri consideră necesară prelungirea cu 60 de zile a stării de urgență, începând cu data de 8 august, pentru a „dispune de posibilitatea de intervenție promtă în cazul necesității luării unor decizii suplimentare celor instituite și pentru a păstra mecanismele adoptate până în prezent în cadrul Comisiei Situații Excepționale, în vederea gestionării fluxului de refugiați și prevenii riscurilor pentru ordinea publică și dezvoltarea economică a țării, care au o aplicabilitate numai în perioada acțiunilor militare din Ucraina”.

„Constatăm că războiul din țara vecină este în continuă desfășurare și a intrat într-o fază de uzură, dar cu o continuă imprevizibilitate în privința posibilei extinderi a zonei de luptă și a evoluției crizei refugiaților.

În ceea ce privește riscurile privind asigurarea securității energetice, în prezent, prelungirea stării de urgență este motivată de lipsa previzibilității privind furnizarea gazelor naturale și a energiei electrice pentru următoarele două luni și necesitatea de capacitare a statului de a acționa și reacționa ferm și promt în vederea asigurării securității energetice a țării până la normalizarea situației”, a afirmat ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, în cadrul ședinței Executivului.

Totodată, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a spus că, în ultima perioadă, Gazprom devine un furnizor de gaze naturale „nu tocmai credibil”.

„Chiar astăzi am văzut noi limitări de furnizare de gaze către Europa. Ținând cont că noi deja avem un contract cu Gazprom și, din păcate, încă nu avem un răspuns clar cum vor evolua lucrurile și dacă volumele pentru perioada următoare vor fi confirmate, trebuie să ne asigurăm că în următoarele două luni vom putea lua decizii ca să asigurăm țara cu gaze indiferent de decizia pe care o va lua Gazprom referitor la contractul cu Moldovagaz”, a spus Andrei Spînu.

Pe 24 februarie, în R. Moldova a fost instituită stare de urgență pentru 60 de zile în legătură cu situația din Ucraina. 

Pe 25 aprilie curent, starea de urgență în R. Moldova a fost prelungită pentru încă 60 de zile. Propunerea Guvernului privind prelungirea stării de urgență pe întreg teritoriul național cu încă 60 de zile, a fost susținută de deputați în cadrul ședinței Parlamentului din 21 aprilie.

Starea de urgență în R. Moldova a fost prelungită cu încă 45 de zile, în luna iunie. Propunerea Guvernului privind prelungirea stării de urgență pe întreg teritoriul țării, începând cu data de 24 iunie, a fost susținută cu votul a 59 de deputați, în cadrul ședinței Parlamentului de joi, 23 iunie.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat începerea unei „operațiuni militare speciale” în Ucraina, în primele ore ale zilei de 24 februarie. De atunci, sute de orașe din sudul și estul Ucrainei au fost distruse, iar mii de oameni au fost nevoiți să fugă din calea războiului.

Acțiunile Rusiei au fost condamnate ferm de SUA, membrii NATO și Uniunea Europeană, precum și de multe alte țări care au impus ulterior sancțiuni împotriva Federației Ruse, inclusiv împotriva oligarhilor ruși și persoanelor apropiate lui Putin.