Principală  —  Ştiri  —  Social   —   [Foto-Reportaj] „Ziua Salvatorului”, la Chișinău

[Foto-Reportaj] „Ziua Salvatorului”, la Chișinău

Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale a marcat la 4 aprilie curent, „Ziua Salvatorului”.

Evenimentul a început în incinta instituţiei cu un serviciu divin în memoria pompierilor decedaţi în exerciţiul funcţiei şi depuneri de flori la memorialul „Glorie eternă pompierilor şi salvatorilor căzuţi la datorie”. După ceremonia de comemorare, douăzeci şi opt de autospeciale, care au format o coloană de 423 de metri de autospeciale de epocă și mașini de ultimă generație, s-au deplasat prin centrul Chișinăului. Autospecialele au fost expuse pe stadionul „Dinamo” din capitală.

Cei prezenți la eveniment s-au grăbit să-şi facă o poză lângă sau la volanul autospecialelor. Totuşi, atracţia principală a fost elicopterul. Fondatorul SMURD România, Raed Arafat, care, cu ocazia zilei salvatorului, a venit la Chişinău spune că în câteva săptămâni elicopterul SMURD de la Iaşi sau Galaţi va putea interveni şi în Moldova.

Ulterior, 160 de pompieri şi salvatori au participat la o paradă organizată pentru prima dată în Moldova.

Împreună cu salvatorii au defilat şi prietenii lor patrupezi, care îi ajută pe salvatori la căutarea victimelor.
De asemenea, în cadul evenimentului, premierul Chiril Gaburici a oferit distincţii şi menţiuni pentru ofiţerii cu merite deosebite.

Ziua Salvatorului este marcată în fiecare an în R. Moldova, la 5 aprilie.

Foto: Dionis NICOLAI