Principală  —  Ştiri  —  Social   —   FOTO/ Mai multe gherete și…

FOTO Mai multe gherete și un pavilion de flori din sectorul Buiucani, evacuate de autorități: Nu aveau permise pentru activitate

Responsabilii din cadrul Primăriei municipiului Chișinău anunță că miercuri, 27 mai, au fost evacuate 8 gherete și un pavilion de flori din sectorul Buiucani al capitalei.

Potrivit unui comunicat emis de Primărie, administratorii celor 8 gherete și al pavilion cu flori de la intersecţia Calea Ieşilor cu str. Gh. Iablocikin, sectorul Buiucani, nu dispuneau de documentație permisivă pentru activitate. 

De asemenea, serviciile municipale au evacuat un pavilion similar și din zona pasajului subteran din Calea Ieşilor.

În ultimele 6 luni, în sectorul Buiucani al capitalei au fost demolate şi evacuate 60 de gherete, 13 puncte mobile şi 3 pavilioane.