Principală  —  Ştiri  —  Social   —   FOTO/ Dosar penal în urma…

FOTO Dosar penal în urma unui accident produs la Vatra: trei persoane s-au stins, iar altele două, printre care un copil de 8 ani – în stare gravă

Trei persoane s-au stins, iar altele două, printre care și un copil de 8 ani, au fost transportate în stare gravă la spital în urma unui grav accident care s-a produs noaptea trecută pe șoseaua Strășeni – Chișinău, în apropiere de orașul Vatra. Autoritățile au inițiat o cauză penală.

Accidentul s-a produs duminică, în jurul orei 18:00, pe soșeaua Strășeni – Chișinău, la ieșirea din orașul Vatra.

Potrivit poliției, un barbat de 46 de ani care conducea un Volkswagen Passat, având viteză excesivă și nerespectând regulile de circulație în trafic, a intrat cu automobilul pe contrasens și a izbit violent alte trei mașini, un BMW, un Mercedes Sprinter, iar apoi o Skoda Superb.

Sursă: ZdG

În urma impactului violent, trei persoane din Volkswagen – șoferul de 46 de ani și două pasagere, de 32 și respectiv 42 de ani, au murit. Un copil de 8 ani, și el pasager în Volkswagen, a fost transportat și internat la spitalul pentru copii V. Ignatenco, iar un pasager în vârstă de 47 de ani, din Mercedes Sprinter, a fost internat în secția reanimare a Institutul de Medicina Urgentă din Chișinău.

„Viteza excesivă la volan, iresponsabilitatea și nerespectarea regulilor de circulație rutieră a ucis trei oameni, aseară, într-un grav accident de circulație, produs pe traseul Strășeni-Chișinău, la ieșire din or. Vatra spre satul Cojușna”, scrie în nota Poliției.

Autoritățile au inițiat o cauza penala pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs impactul violent.