(FOTO) Distincții de stat pentru mamele cu mulți copii! Povestea familiei cu 17 zile de naștere și 12 pâini la cuptor
Patru mame, care au între 12 și 17 copii, au fost decorate astăzi de președintele Igor Dodon „în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în consolidarea instituției familiei și pentru contribuție substanțială la crearea unor familii socialmente-responsabile, care să asigure educația fizică, morală și spirituală a copiilor și dezvoltarea armonioasă a acestora”.
Cu „Ordinul Republicii” a fost decorată Valentina Vihodeţ din satul Doina, raionul Cahul, mamă a 17 copii. Despre familia Vihodeț ZdG a scris în septembrie 2015. Cel mai mare copil familiei are 24 de ani, iar cel mai mic – trei și jumătate. Victor și Valentina Vihodeț recunosc cât de greu este să crești și să asiguri cu minimul necesar o asemenea familie, dar spun că niciodată nu s-au plâns de greutăți, chiar dacă statul a refuzat să le acorde vreun oarecare sprijin.
„Statul consideră că dacă ai bani să achiţi un contract de studii, înseamnă că eşti bogat. Mai mult, a trebuit să achităm şi
contractul celei de-a doua fiice. Am luptat cu statul, am trimis 14 scrisori ca să le dea să înveţe la buget, pentru că nu ne putem permite să plătim atâţia bani. Dar, niciun efect, pentru că acolo unde sunt bani pentru un contract, se găsesc şi pentru al doilea şi nu s-a mai luat în calcul că suntem o familie numeroasă. De ce nu se gândesc că trebuie să muncim zi şi noapte ca să avem cu ce să hrănim copiii?”, se întreabă Victor, dezamăgit de sistemul şi felul în care sunt gândite legile.
Citiți AICI un reportaj din familia Vihodeț, despre diminețile care încep la șase, când băieții mulg vaca, iar fetele îmbracă pe cei mici pentru grădiniță, despre ordinea din pragul casei, cu zeci de perechi de papuci, despre cuptorul cu 12 pâini în fiecare săptămână, despre vacanțele de vară în care s emunceșt epentru un an și despre multă fericire, grijă și dragoste.
„Nu încăpem cu toţii la o masă”. Istoria unei familii cu 17 copii
În cadrul ceremoniei de astăzi, cu „Ordinul Republicii” a fost decorată și Lidia Tertiuc din orașul Nisporeni, mamă a 11 copii și tutore a altor șase copii.
Ecaterina Mealzen, din orașul Basarabească, mamă a 13 copii, și Adela Robu, din satul Tabani, raionul Briceni, mamă a 12 copii, au fost decorate cu „Ordinul de Onoare”.
„Noi am întârziat să le acordăm ateție famiilor cu mulți copii din Republica Moldova. Eu consider că la nivel de stat, noi trebuie să susținem oamenii simpli”, a declarat președintele R. Moldova.
Igor Dodon a promis că va propune modificări legislative pentru susținerea familiilor cu mulți copii și va introduce capitalul matern.