Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Fosta prim-ministră, despre demisia Guvernului…

Fosta prim-ministră, despre demisia Guvernului Gavrilița: „Îmi asum fiecare decizie. Nu sunt genul de persoană care poate fi ușor constrânsă”

Captură de ecran

„Timpul ales pentru demisie a ținut de agenda unor misiuni și vizite. Avem reuniunea Euronest și urmează misiunea Fondului Monetar Internațional. Era important să fie făcută această schimbare rapidă și cu o continuitate a tuturor angajamentelor R. Moldova”, a declarat fosta prim-ministră Natalia Gavrilița marți, 21 februarie, în cadrul ședinței Clubului de Presă al Școlii de Jurnalism din Moldova.

„Este o schimbare de Guvern și nu o schimbare de guvernare. Suntem hotărâți să muncim în echipă ca să continuăm reformele în direcția integrării europene. Avem un context care necesita o regândire și un impuls nou, după ce am pus bazele reformelor pro-europene. Avem aceste riscuri de securitate și am decis că trebuie să schimbăm accentele.

Circumstanțele s-au schimbat și Moldova se confruntă cu un nou set de provocări. Întotdeauna am discutat în echipă care este cea mai bună modalitate de a guverna în contextul în care ne aflăm.

Această decizie am luat-o împreună. Sunt prim-vicepreședintă de partid și îmi asum fiecare decizie. Nu sunt genul de persoană care poate fi ușor constrânsă. Decizia este absolut asumată și aceasta nu înseamnă că nu voi continua să lucrez pentru ceea în ce am crezut: pentru beneficiul oamenilor și a țării”, a spus Gavrilița, menționând că se va regăsi în actul guvernării. 

Natalia Gavrilița, la Primăria capitalei?

Întrebată despre planurile de viitor și dacă va candida la Primăria Chișinău, Natalia Gavrilița a declarat că „discut cu colegii toate aceste opțiuni. Sunt mai multe posibilități pentru următoarea perioadă. Am avut o carieră internațională înainte de a veni în Guvern”.

„Nu voi lua o decizie în următoarele 2 luni. După 18 luni de activitate foarte intensă, am nevoie de o perioadă ca să-mi definesc obiectivele și unde competența mea ar putea fi de cel mai mare folos pentru cetățenii acestei țări, pentru partidul pe care îl reprezint și pentru viitorul european al R. Moldova. Îmi voi lua o lună de repaus în care voi petrece mai mult timp cu copilul”, a spus fosta prim-ministră.

Referitor la amenințările la securitatea R. Moldova, fosta prim-ministră a declarat că elementele războiului hibrid dus de Rusia împotriva R. Moldova „au existat dintotdeauna” și că ele s-au întețit în toamna anului 2022. „Riscurile de deturnare a puterii nu sunt surprinzătoare”.

„Atunci când am anunțat demisia, am spus că dacă am avea susținere în interior, precum avem din partea partenerilor europeni și internaționali, ne-am putea mișca mai repede și mai eficient în direcția unor reforme care ar aduce beneficii pentru cetățenii noștri. Avem nevoie de coeziune socială. Mă mândresc că am condus primul Guvern care a adus în practică realizarea Legii cu privire la transparența în procesul decizional”, a conchis Natalia Gavrilița.

Natalia Gavrilița și-a anunțat demisia pe 10 februarie, într-un briefing de presă.

„Am luat act de demisia doamnei Prim-ministre Natalia Gavrilița. Îi mulțumesc mult pentru sacrificiul și eforturile enorme de a conduce țara într-o perioadă cu atâtea crize. În pofida unor provocări fără precedent, țara a fost guvernată responsabil, cu multă atenție și muncă dedicată. Avem stabilitate, pace și dezvoltare – acolo unde alții doreau război și faliment”, a declarat președinta R. Moldova, Maia Sandu.