Focarul de COVID-19 de la SAMU Râșcani: 32 de angajați, testați pozitiv la Covid-19. Activitatea substației, suspendată
32 de angajați ai Substației de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească din sectorul Râșcani, Chișinău, au fost testați pozitiv la noul tip de coronavirus. Astfel, activitatea SAMU Râșcani a fost sistată, iar angajații substației au fost plasați în carantină. Despre acest lucru a anunțat directorul Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Urgentă Prespitalicecască, Boris Golovin.
„La substația Râșcani pe 18 martie 2020 s-a înregistrat primul caz de infectare a unui lucrător medical de la punctul CNAMUP Cricova, care la 27 martie s-a soldat cu deces. Imediat au fost întreprinse toate măsurilre de izolare a contacților, monitorizată starea de sănătate a angajaților testați în masă toți angajații începând cu 2 aprilie. În rezultat au fost confirmate la Covid-19 patru persoane asimptomatice, care au fost spitalizate, iar contacții – autoizolați la domiciliu, sub supravegherea medicului de familie”, a precizat directorul Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Urgentă Prespitalicecască, Boris Golovin
În rezultatul testării colective au fost confirmate 32 de cazuri asimptomatice de COVID-19. Doar o singură persoană a fost spitalizată, ceilalți angajați ai substației urmează tratament corespăunzător la domiciliu, anunță Boris Golovin, directorul CNAMUP.
Potrivit directorul CNAMUP, cazurile pozitive de coronavirus la substația Râșcani au fost înregistrate la:
-medici- 5
-asistenți medicali -12
-infirmieri – 4
-șoferi – 8
-îngrijitori de încăperi – 2
-coordonator de transport – 1
Totodată, potrivit directorului CNAMUP, s-a decis suspendareea activității substației Râșcani cu autoizolarea tuturor contacților la domiciliu, pe un termen de 14 zile.
Ieri, 28 aprilie, ministerul Sănătății informa că până acum, în total, au fost confirmate 887 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici-218, asistenţi medicali-322, felceri-54, paramedici- 1, farmacişti-14, personal auxiliar-278 persoane.