Elevii din Moldova au obținut două medalii la Olimpiada Internațională de Informatică
Elevii din R. Moldova s-au întors cu medalii de la Olimpiada Internațională de Informatică, ediția a 28-a, desfășurată în perioada 12-19 august 2016, în or. Kazan, Republica Tatarstan, Federația Rusă. Competiția a întrunit 308 participanți din 81 de țări.
Potrivit Angelei Prisăcaru, consultant al Ministerului Educației, medalia de argint a fost cucerită de Marcel Bezdrighin, iar medalia de bronz a fost obținută de Mihail Țarigradschi, ambii elevi în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Orizont” din Durlești.
Din lotul olimpic național au mai făcut parte Gabriel Cojocaru, elevi în clasa a IX-a la același liceu și Daniel Grosu, elev în clasa a XI-a la Liceul Academiei de Științe din Moldova.
„La olimpiadă au luat parte elevi pasionați de algoritmică și tehnologii informaționale din întreaga lume, iar competiția a fost una dură. Participările la asemenea concursuri internaționale au contribuit la formarea mea în domeniu, dar și la autoafirmare. Am cunoscut și stabilit relații de prietenie cu elevi din diverse țări, care au aceeași pasiune ca și mine. Olimpiada Internațională de Informatică a fost și va fi întotdeauna o experiență unică pentru fiecare participant”, susține Marcel Bezdrighin, tânărul medaliat.
R. Moldova participă la Olimpiada Internațională de Informatică din anul 1996, reușind să obțină până în prezent 3 medalii de argint și 23 medalii de bronz.