Două puncte de trecere a frontierei, închise temporar începând cu ora 03:00 din cauza condițiilor meteo nefavorabile
Activitatea punctelor de trecere a frontierei Palanca și Tudora va fi sistată pe 18 februarie, începând cu ora 03:00, pentru toate categoriile de participanți la trafic, anunță Poliția Națională.
Potrivit autorităților, măsura este dispusă în contextul condițiilor meteorologice nefavorabile și „are drept scop prevenirea situațiilor de risc și asigurarea siguranței cetățenilor”.
Poliția recomandă conducătorilor auto să evite deplasările pe drumurile naționale, iar în lipsa unei necesități stringente, să amâne călătoriile până la îmbunătățirea condițiilor de circulație.
Totodată, autoritățile avertizează că, în funcție de evoluția situației meteo, circulația pe anumite sectoare de drum ar putea fi sistată temporar.
Cetățenii sunt îndemnați să se informeze „doar din surse oficiale” și „să respecte indicațiile autorităților”.
Codul portocaliu și galben de intensificări ale vântului și precipitații puternice va intra în vigoare pe 18 februarie, de la ora 02:00 și va fi valabil până la ora 20:00, a anunțat Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).
