Principală  —  IMPORTANTE   —   Doi cetățeni ai R. Moldova…

Doi cetățeni ai R. Moldova și un italian, cercetați de polițiștii de frontieră după ce au încercat să treacă frontiera cu certificate de vaccinare false

Foto: border.gov.md

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) anunță că polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest efectuează cercetări pe numele a doi cetățeni ai R. Moldova și a unui italian după ce au încercat să treacă frontiera cu certificate de vaccinare false. 

Potrivit Poliției de Frontieră, în primul caz, doi soți din Chișinău, de 29 și 33 de ani, au prezentat la controlul de frontieră certificate de vaccinare ca dovadă a imunizării împotriva virusului Sars-cov-2. Documentele ar fi fost eliberate de instituții medicale autohtone. În urma verificărilor polițiștii de frontieră au constatat că în ziua imunizării cei doi soți nu se aflau pe teritoriul R. Moldova. 

Într-un alt caz, înregistrat pe sensul de ieșire din țară, este vizat un cetățean italian. Pentru a nu fi amendat că nu a respectat termenul de autoizolare,  pasagerul de 46 de ani a prezentat un certificat de vaccinare ca dovadă a imunizării la o clinică specializată din R. Moldova. Conform informațiilor privind traversările înregistrate, italianul nu se afla pe teritoriul țării noastre când și-a administrat vaccinul. 

La audieri persoanele vizate au declarat că s-au imunizat, dar probabil a fost comisă o eroare la introducerea datelor. 

Cazul este cercetat în vederea elucidării circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate pentru atragerea la răspundere.

În perioada anului 2021, organul de urmărire penală al IGPF a pornit 43 de cauze penale în care figurează 43 de certificate eliberate de instituțiile medicale (din RM – 42 certificate, Federația Rusă – 1 certificat). Pentru anul curent, au fost inițiate 14 cauze penale și ridicate 14 certificate de vaccinare cu însemnele autorităților medicale din țară.