Principală  —  Ştiri  —  Social   —   (DOC)Rezultatul anchetei de serviciu: găini…

(DOC)Rezultatul anchetei de serviciu: găini congelate, legume veștede și înțelegeri între DETS și firme. Demisiile se amână?

chisinau.md

În zeci de grădinițe din capitală, ani de-a rândul au ajuns produse alimentare livrate de firme care au câștigat licitațiile publice datorită aranjamentelor cu angajații direcțiilor educație, tineret și sport din sector, și nu pentru calitatea mai bună a mărfii. În unele instituții preșcolare nu se respectau normele igienice, chiar dacă erau inspectate de organele abilitate, iar majoritatea managerilor grădinițelor nu sesizau DGETS când apăreau probleme cu furnizorii la capitolul calității îndoielnice a produselor alimentare. Concuziile apațin lui Mihai Moldoveanu, șeful grupului de lucru care a efectuat ancheta internă în cadrul Primăriei Chișinău în baza dosarului privind aranjarea licitațiilor.

Alimentația unui copil pentru o singură zi, în funcție de programul de activitate al grădiniței, variază de la 6 la 18,65 de lei, potrivit normativelor financiare stabilite de Ministerul Finanțelor. Această sumă este achitată în proporție de 2/3 din bugetul statului, 1/3 revenind părinților, dar este mult prea mică și nu acoperă minimul necesar pentru alimentația copiilor, fapt însă neglijat de factorii de decizie din cadrul sistemului educațional municipal.

Copiii din instituțiile preșcolare sunt asigurați în proporție de 100% cu pâine, paste, produse de patiserie și ulei, acestea fiind mai ieftine. Pe când celelalte produse necesare alimentației se procură în cantități insuficiente: pește (59,1%), ouă (62,5%), brânză și cașcaval (68,2%), lapte (70,7%), carne (79%), unt (83,8%), legume (85,6%) și fructe proaspete (86,2%). Respectiv, normele financiare de alimentație stabilite nu acoperă normele fiziologice.

„Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a municipiului Chișinău examinând echivalentul financiar al normelor naturale pentru alimentația unui copil din instituțiile de învățământ preșcolar din sectorul Botanica a constatat, că alimentația copiilor din creșe (conform normelor naturale/fiziologice) ar fi trebuit să coste 26,90 lei (la prețurile din mai 2016), iar pentru copiii preșcolari – 31,05 lei (comparativ cu 18,65 lei – norma stabilită de Ministerul Finanțelor). Copiii în contact cu tuberculoza ar fi trebuit să se alimenteze de 41,95 lei (comparativ cu 30,00 lei actualmente). Cu părere de rău, diferența dintre valoarea reală a normei și cea alocată de stat este foarte mare. Spre regret, ea devine și mai mare atunci când intervine și factorul uman în procesul licitațiilor”, se arată în Raportul prezentat de Mihai Moldoveanu, șeful Direcției Generale Sănătate a municipiului Chișinău.

În același timp, de la un sector la altul diferă substanțial prețurile la produsele alimentare achiziționate. Astfel, dacă DETS sect. Ciocana cumpără unt 72,90 lei/kg, atunci la Buiucani, firma care a câștigat licitația îl livrează cu 99 de lei.  Interesant este faptul că una și aceeași firmă câștigă licitațiile privind livrarea acelorași produse în diferite sectoare, doar că prețul propus este cu totul altul, uneori diferența este de două sau trei ori mai mare. Spre exemplu, Societatea Comercială „Sanex Comerț” SRL, despre care ZdG a scris anterior că numai în anul curent a obținut contracte cu statul în valoare de circa 8 mln de lei, a livrat grădinițelor din sect. Botanica ceapă la preț de  4,77 lei/kg, pe când pentru instituțiile preșcolare din sect. Ciocana cu 2,47 lei/kg. În alt caz, firma a livrat aceeași sfeclă cu 1,99 lei/kg pentru DETS Ciocana, dar cu 4,77 lei/kg pentru grădinițele din sect. Botanica.

Potrivit lui Moldoveanu, câștigător al licitațiilor era desemnat agentul economic care oferea prețul cel mai mic pentru produsele alimentare. S-a depistat însă că mai mulți angajați publici, care erau membri ai grupului de achiziții, responsabili de organizarea licitațiilor în vederea achizițiilor produselor alimentare, au aranjat licitațiile, favorizând anumiți agenți economici care participau la 10 licitații. Totodată s-a constatat, că la licitații participau mai mulți agenți economici, dar care erau administrați de aceeași persoană fizică.

Grupul de lucru a evaluat starea sanitară a blocurilor alimentare, documentaţia de producere şi condiţiile de păstrare a produselor alimentare în următoarele instituții:

– grădiniţele nr. 44, 71 (sect. Botanica);

-grădiniţele nr. 20, 164 și Liceul ,,N. Gogol” (sect. Buiucani); 

-grădiniţa nr. 12 (sect. Centru);

– grădiniţele nr. 161, 211 și blocul claselor primare al Liceului ,,Berezovschi” (sect. Ciocana);

-grădiniţele nr. 5 și 100 (sect. Râșcani). 

În rezultatul evaluărilor s-a constatat:

– în 5 grădiniţe (nr. 12, 20, 44, 71, 164), de către SRL ,,Lovis Angro” au fost livrate produse cerealiere (fulgii de ovăz ambalate în pungi 1,0 kg, producător SRL ,,Cristmaragro”), pe ambalajul cărora lipseşte informaţia despre adresa producătorului, condiţiile de păstrare, datele de identificare a lotului, declaraţii nutriţionale, data producerii, lista ingredientelor, termenul valabilităţii, instrucţiuni de folosire, cantitate. Aceiaşi situaţie se atestă şi la crupa de arpacaş de orz mărunţit (producător SRL ,,Şteviprod”), arpacaş de grâu și arpacaş de orz (producător SRL ,,V. A. Struc”);

– legumele livrate la grădiniţa nr. 20 de către SRL „Prodagrotrade” n-au fost însoțite de certificate de inofensivitate, ce contravine prevederilor Legii nr.78 din 18.03.2004 privind produsele alimentare;

– la grădiniţa nr. 71 de către SRL ,,Sanex Comerţ” au fost livrate ,,găini congelate”, însoţite de certificatul veterinar cu denumirea ,,Carcase eviscerate de pui broiler congelate”, iar certificatul de calitate a fost perfectat de către SRL „Sanex Comerț”, ce contravine prevederilor Legii nr.78 din 18.03.2004 privind produsele alimentare, (conform Legii se eliberează de producător);

– la grădiniţa nr.164 frigiderul pentru păstrarea legumelor este defectat;

– la cantina liceului ,,N. Gogol”, în lipsa condiţiilor de păstrare a legumelor, acestea au fost livrate în cantităţi exagerate, ca rezultat legumele erau veștede;

– la 3 instituţii preșcolare (grădiniţa nr. 20, 100 și 161) nu sunt completate cu personal statele de bucătar. La grădiniţa nr. 20, din cauza lipsei bucătarului pe 13 motiv de boală, bucatele erau pregătite de ajutorul de educator, care având instruire profesională (bucătar), nu deținea certificatul de instruire igienică;

– la blocul alimentar al liceului ,,Berezovschi” (blocul claselor primare) au fost depistate: încălcarea a regimului sanitaro-igienic și nerespectarea tehnologiei de pregătire a bucatelor (la pregătirea budincii cu brânză);

– în grădiniţa nr. 161, la blocul alimentar nu sunt completate statele de personal cu 2 bucătari. Totodată, nu se respectă regimul de igienizare a veselei de bucătărie și a utilajului tehnologic; inventarul de tranșare și ustensilele de bucătărie nu se folosesc conform destinației; nu este folosit sistemul de ventilare al încăperilor în timpul pregătirii bucatelor, ca rezultat este sporită umiditatea în încăperile pentru păstrarea crupelor, pastelor făinoase, făinii de grâu etc. În depozitul pentru păstrarea legumelor nu este finisată reparaţia, ca rezultat nu este posibilă igienizarea suprafeţelor. Pentru încălcările constatate, la instituţia dată, în ziua evaluării instituției au fost perfectate procese verbale de contravenţie pe numele: directorului instituţiei, asistentei medicale și bucătarului şef;

– la 2 instituţii de copii (grădiniţa nr. 161, liceul ,,Berezovschi”, blocul claselor primare, teritoriul nu a fost salubrizat.

Pentru încălcarea normelor sanitare în instituţiile de educaţie, pe parcursul anilor 2015 – 2016, de către Serviciul de Supraveghere a Sănătăţii Publice din municipiul Chișinău au fost perfectate 69 prescripţii sanitare în adresa conducătorilor instituțiilor de educație și DETS sectoriale și au fost emise 4 Hotărâri de suspendare a activităţii grupelor sau instituțiilor. Concomitent, pe numele conducătorilor şi persoanelor cu funcţii de răspundere din instituţiile de educaţie au fost perfectate 72 procese verbale de contravenţie respectiv. Toate aceste obiecții reprezintă și un indice al unui management defectuos la nivel de instituție, dar și lipsa de conlucrare cu DETS din sector.

Comisia de anchetă a formulat și câteva recomandări pentru redresarea situație în setorul alimentației publice:

  1. Elaborarea și aprobarea unui regulament intern unic de asigurare a calității alimentației copiilor la nivel de instituții cu descrierea activităților și desemnarea persoanelor responsabile de implementarea acestora.
  2.  Examinarea alternativelor de organizare a alimentației copiilor, inclusiv prin externalizarea acestora și instituirea serviciilor de catering sau/și pilotarea unui proiect de asigurare a instituțiilor preșcolare prin intermediul combinatelor de alimentație, care la moment livrează produse instituțiilor preuniversitare (a câte 5 în fiecare sector).
  3. Includerea modulului special „alimentarea copiilor” în cerințele pentru participarea la concursul pentru ocuparea funcției de director, precum și completarea sistemului de evaluare al performanței conducătorului cu date ce țin de organizarea procesului de alimentație al copiilor.
  4. Instituirea unui mecanism transparent de luare a deciziilor la capitolul alimentația copiilor cu asigurarea participării în proces al părinților și a altor persoane interesate.
  5. Publicarea rapoartelor cu privire la cheltuielile publice efectuate spre informare pe paginile web existente.
  6. Instituirea unui mecanism de comunicare a problemelor apărute în procesul de organizare a alimentației la copii de către conducătorii instituției cu implicarea plenară a tuturor persoanelor responsabile din cadrul direcțiilor sectoriale, preturilor de sector și DGETS în soluționarea acestora.
  7. Centralizarea procesului de achiziții la nivelul DGETS cu crearea Serviciului unic de achiziții publice în cadrul subdiviziunii management economico-financiar a DGETS.
  8. Fortificarea sistemului de audit intern, inclusiv cu întocmirea unui plan de acțiuni, de controale și evaluări programate și inopinate în comun cu DETS din sectoare, cu concluzii și recomandări adecvate.
  9. Reorganizarea DGETS și DETS de sector în conformitate cu Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a organului local de specialitate în domeniul învățământului, aprobat prin HG nr. 404 din 16.06.2016, în corespundere cu HG nr. 1001 din 26.12.2011.
  10. Efectuarea unui control riguros asupra managementului resurselor umane în cadrul DGETS. 11. Aplicarea măsurilor de rigoare întru redresarea situației.

„Sunt două categorii de persoane care vor fi trase la răspundere: persoanele implicate direct, care vor răspunde penal și persoanele care nu au fost implicate direct, dar în virtutea funcției pe care o dețin trebuiau să întreprindă măsuri pentru a preveni aceste cazuri”, a declarat Dorin Chirtoacă după audierea raportului. Anunțat despre faptul că unul dintre agenții economici vizați în dosar participă la licitații și în prezent, Chirtoacă a declarat că „dacă vom avea anul viitor agenți economici implicați în acest dosar desemnați câștigători în cadrul licitațiilor, atunci va trebui să ne dăm demisia „in corpore”. Dacă se vor depista asemenea cazuri, atunci șeful de la DETS și vicepretorul de sector să vină cu cererea de demisie”.

Citiți AICI Raportul integral