Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   DOC/ Adunarea Parlamentară a OSCE…

DOC Adunarea Parlamentară a OSCE face apel pentru transformarea operațiunii de menținere a păcii din stânga Nistrului în misiune civilă internațional

Sursa: OSCE

O rezoluție care vizează R. Moldova a fost adoptată la cea de-a 30-a sesiune anuală a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Rezoluția este parte a Declarației finale, adoptate de către parlamentarii OSCE în cadrul evenimentului care s-a desfășurat în perioada 30 iunie – 4 iulie, în Canada.

Astfel, deputații Adunării Parlamentare a OSCE (AP a OSCE) fac apel la Federația Rusă să reia retragerea trupelor sale militare și a depozitelor sale de muniții de pe teritoriul R. Moldova, din regiunea transisteană, în conformitate cu prevederile sale constituționale de neutralitate.

Totodată, AP a OSCE invită „toți actorii relevanți” să inițieze discuții politice cu scopul de a transforma operațiunea actuală de menținere a păcii din regiunea transnistreană într-o misiune civilă multilaterală sub un mandat internațional.

În textul rezoluției se menționează că R. Moldova este una dintre țările cele mai afectate de consecințele războiului din Ucraina. Dar, potrivit documentului, în pofida resurselor materiale limitate și a amenințărilor curente de securitate și economice pe care le ridică Federația Rusă, a primit sute de mii de cetățeni ucraineni care au tranzitat sau au găsit refugiu în R. Moldova.

„Rezoluția este efortul comun al deputaților Veronica Roșca, șefa delegației Parlamentului R, Moldova la AP OSCE, și al lui Dan Barna, șeful delegației României la AP a OSCE. Documentul a fost prezentant la Vancouver de către deputatul Dan Barna, care a specificat că rezolția reprezintă un demers activ al României în sprijinirea Republicii Moldova și în menținerea chestiunilor legate de frontiera țării și situația transnistreană pe agenda politică internațională”, se arată într-un comunicat al Parlamentului de la Chișinău.

În rezoluție se mai menționează că negocierile „5+2” sunt suspendate drept urmare a războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și, în acest context, apreciază eforturile misiunii OSCE  din Moldova menite să faciliteze, mai ales dialogul în formatul „1+1 format”, atât la nivel de negociatori-șefi, cât și al grupurilor de lucru sectoriale.

Rezolutie Privind Moldova AP OSCE by Ziarul de Gardă on Scribd

Declarația adoptată la cea de-a 30-a sesiune anuală a AP a OSCE include 16 rezoluții, care vizează mai multe subiecte de actualitate: războiul Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei din perspectivă politică, de securitate şi umanitară; inteligenţa artificială; securitatea energetică; prizonierii politici; migraţia; provocările instituţionale ale OSCE; securitatea economică şi redresarea post-COVID; buna guvernanţă şi combaterea corupţiei etc. De asemenea, în cadrul evenimentului, a fost votată noua conducere a organizației și a comitetelor generale, președintele AP a OSCE fiind desemnat Pia Kauma, membru al Parlamentului finlandez.