Principală  —  IMPORTANTE   —   Directoarea CAPC, Galina Bostan: „Dacă…

Directoarea CAPC, Galina Bostan: „Dacă angajații ajung să facă dezvăluiri public sau la CNA, acesta este un indiciu că nu au încredere în instituția în care lucrează”

Cadrul normativ și instituțional privind avertizorii de integritate a fost explicat astăzi, 6 octombrie, funcționarilor publici, aleșilor locali, agenților economici și reprezentanților mass-media din raionul Cimișlia. Seminarul de instruire a avut loc în format online și a fost organizat în cadrul proiectului „Cetățenii vorbesc: promovarea reformei democratice în interesul cetățenilor din Moldova”, implementat de Asociația Obștească „Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției” (CAPC), cu suportul organizației Freedom House, scrie avertizori.capc.md.

„Odată cu intrarea în vigoare a Legii privind avertizorii de integritate, în anul 2018, CAPC a început colaborarea cu instituțiile responsabile – Centrul Național Anticorupție (CNA) și Oficiul Avocatului Poporului (OAP), pentru a stabili mecanismele de aplicare corectă a legislației. Deja avem câteva cazuri și acesta este un pas foarte important pentru instituția avertizorului de integritate, care este una complicată. Și asta pentru că, cetățenii încă asociază avertizorii de integritate cu turnătorii. De aceea, este foarte important să înțelegem că avertizorul nu este turnător, dar este o persoană care are în grija sa interesul public și nu interesul personal”, a explicat formatoarea și experta CAPC, Lilia Ioniță.

„Avertizarea de integritate este una dintre cele 14 politici anticorupție, care trebuie să fie implementate de către autoritățile publice. Dacă angajații ajung să facă dezvăluiri public sau la CNA, înseamnă că nu au încredere în instituția în care lucrează. Mai mult, este un indiciu că în acea instituție sunt nereguli sau se admit ilegalități. Îndemnul nostru este să faceți curat în propria curte, astfel încât un angajator să nu se teamă să vă vorbească despre fărădelegi”, a subliniat directoarea CAPC, Galina Bostan. 

Astfel, pe durata instruirii, formatorii le-au explicat participanților cine este avertizorul de integritate și prezumțiile de care acesta beneficiază; ce este esența dezvăluirii interne și externe a practicilor ilegale; care sunt obligațiile angajatorilor de reacționare la dezvăluiri ale practicilor ilegale de către angajați, dar și mecanismele de protecție a avertizorilor de integritate. 

Pentru o mai bună înțelegere a cadrului normativ și instituțional, participanții au rezolvat mai multe spețe. De asemenea, formatorii au răspuns la toate întrebările apărute pe parcursul instruirii. Participanții au afirmat că aceste instruiri sunt foarte utile, mai ales pentru autoritățile publice și agenții economici, care au în subordine angajați și trebuie să știe cum funcționează mecanismul avertizărilor de integritate. 

Formatorii seminarului au fost expertele CAPC – Galina Bostan și Lilia Ioniță, șeful Direcției educație anticorupție a CNA, Ion Pruteanu, și șefa Direcţiei gestionarea și investigarea cererilor din cadrul Oficiului Avocatului Poporului (OAP), Ada Șimon.

Acesta este al treilea seminar de instruire desfășurat în cadrul proiectului „Cetățenii vorbesc: promovarea reformei democratice în interesul cetățenilor din Moldova”. Primele instruiri au avut loc la Bălți și Căușeni, iar următoarele vor fi la Soroca, Cahul, Leova, Orhei și Chișinău.