Principală  —  IMPORTANTE   —   Cum funcționează în R. Moldova…

Cum funcționează în R. Moldova sistemul de identificare a locului aflării apelantului la 112? Autoritățile fac precizări

Sistemul Informațional Automatizat 112 din R. Moldova dispune de trei modalități de localizare a terminalului apelantului, este precizat într-un comunicat de presă al servicului, publicat în contextul cazului Caracal din România, când polițiștii au avut nevoie de 19 ore pentru a identifica locația fetei care, fiind sechestrată, a reușit să sune de trei ori 112 pentru a cere ajutor.

În cazul apelurilor de la numerele de telefonie fixă, Sistemul Informațional Automatizat 112 primește în mod automat de la furnizorul de servicii telefonie, adresa fizică de instalare a terminalului.

În cazul apelurilor parvenite de la furnizorii de telefonie mobilă, Sistemul Informațional Automatizat 112 primește în mod automat localizarea primară a terminalului apelantului bazat pe tehnologia CELL ID, care reprezintă o arie orientativă oferită din datele preluate de la celula de telefonie mobilă care deservește terminalul apelantului. Această arie are o raza relativ mare și este doar una orientativă.

Apelurile de la terminalele mobile care utilizează sistemul de operare Android versiunea 2.3 sau mai recentă, Sistemul Informațional Automatizat 112 primește în mod automat localizarea AML, tehnologie care oferă posibilitatea de localizare a terminalului apelantului cu o precizie înaltă oferită de Google – Emergency Locator Service. Aceasta presupune că la un timp scurt după inițierea apelului, teminalul apelantului trimite în mod automat SMS care conțin date GPS ce indică poziția terminalului. Zilnic Serviciul 112 recepționează aproximativ 1500 apeluri care sunt localizate după tehnologia AML.

Serviciul 112 vine cu recomandarea pentru toți utlizitatorii sistemului de operare Android să facă o actualizare care ar fi mai recentă decât versiunea 2.3, fapt ce ar permite localizarea mai precisă în cazurile apelurilor de urgență.

Localizarea terminalului apelantului prin ambele metode (CELL ID și AML) este activată automat și sunt furnizate în SIA 112, exclusiv, pe durata apelului de urgență și nicidecum în alte condiții, dau asigurări autoritățile.