Cum comentează directorul RTEC cazul bărbatului care a leșinat astăzi în troleibuz

Un bărbat și-a pierdut cunoștința astăzi, 15 iunie, într-un troleibuz din capitală. Potrivit unui martor, câțiva pasageri l-au scos afară pentru a-i acorda primul ajutor, în timp ce șoferul unității de transport și-a continuat traseul, ignorând incidentul. Echipajul care nu a acordat ajutor bărbatului a fost identificat, iar la sfârșitul zilei de lucru, atât șoferul cât și taxatorul se vor prezenta în fața unei comisii de anchetă pentru a da explicații.

Directorul general al Î.M. Regia Transport Electric, Dorin Ciornîi, a declarat pentru Ziarul de Gardă că șoferul troleibuzului va fi sancționat, în funcție de gravitatea încălcării. Totodată, acesta este obligat să urmeze în mod repetat întreg cursul de instruire, timp de o zi.

„În cazul în care în urma investigației se depistează că și taxatorul nu și-a îndeplinit obligațiile de serviciu, sancțiunea se aplică întregului echipaj”, a adăugat directorul RTEC. Dorin Ciornîi susține că două zile în urmă a avut loc un caz similar, când un pasager s-a simțit rău în timpul călătoriei. Șeful RTEC dă asigurări că în cazul respectiv șoferul a reacționat promt, conform regulamentului –  a chemat ambulanța și a așteptat venirea medicilor.

Directorul RTEC: „Fiecare troleibuz este dotat cu o butelie de apă potabilă și pahare de unică folosință”

Regulamentul prevede că dacă un pasager se simte rău în timpul călătoriei în troleibuz, șoferul este obligat să oprească unitatea de transport, să sesizeze ambulanța și să staționeze până la venirea acesteia. În acest caz, pasagerii urmează să urce în altă unitate de transport.

Directorul RTEC susține că începând de astăzi, pe timp de caniculă, fiecare troleibuz din Chișinău va fi dotat cu o butelie de apă potabilă și pahare de unică folosință. Pentru că troleibuzele nu dispun de aer condiționat, toate geamurile trebuie să fie deschise în mod obligatoriu.

La necesitate, pasagerii pot solicita taxatorul să le ofere un pahar cu apă.

Totodată, în mod obligatoriu, fiecare troleibuz trebuie să fie dotat cu trusă medicală. „Toate medicamentele au fost reînnoite cu două săptămâni în urmă, au termenul de valabilitate în regulă”, susține Ciornîi.

Sursa foto: facebook.com/cjardan

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *