Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Condamnat inițial la 13 de…

Condamnat inițial la 13 de ani de închisoare, autorul omorului unui bărbat din raionul Ialoveni își va petrece următorii 17 ani după gratii

Condamnat inițial la 13 de ani de închisoare de instanța de fond, autorul omorului unui bărbat din satul Gangura raionul Ialoveni, își va petrece următorii 17 ani după gratii, după ce a fost admis apelul procurorilor care nu erau de acord cu pedeapsa stabilită de prima instanță.

Prin decizia Curții de Apel (CA) Chișinău din 19 octombrie curent, inculpatul a fost condamnat la 17 ani închisoare, în penitenciar de tip închis, pentru comiterea omorului intenționat, săvârșit cu premeditate, profitând de starea de neputință a victimei și cu o deosebită cruzime.

Inculpatul a fost deferit justiției, după ce Procuratura raionului Ialoveni a acumulat probatoriul necesar care demonstra vinovăția acestuia în comiterea omorului intenționat a unui bărbat, produs în casa victimei din comuna Gangura, raionul Ialoveni, pe 7 martie 2020.

Potrivit procurorilor, inculpatul a servit băuturi alcoolice împreună cu victima și alte persoane, iar în urma unui conflict inculpatul a lovit gazda cu pumnii și cu o bucată de lemn peste diferite părți ale corpului, cauzând-i leziuni corporale grave, care în consecință au dus la decesul victimei.