Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Club de Presă la Ștefan…

Club de Presă la Ștefan Vodă: Prin asigurarea participării copiilor se implementează și celelalte drepturi ale lor

Dreptul la participare poate și trebuie să se realizeze în toate contextele și mediile în care se află copiii: familie, clasă, școală, comunitate, nivel național și internațional.

Dacă copilul nu-și exprimă opinia și nu este ascultat, la 18 ani nu va fi capabil nici să aleagă pe cine votează. Astfel, statul este obligat să pregătească copiii să participe, iar prin asigurarea acestui drept se implementează și celelalte drepturi ale copiilor. Acestea sunt doar câteva concluzii ale experților, care au participat de Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, la clubul de presă: „Participarea copiilor – un mod de a trăi democrația!” organizat de către Alianța ONG-urilor active în domeniul protecției sociale a copilului și familiei (APSCF), în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţilor ONG-urilor membre pentru dezvoltarea unui sistem solid de protecţie a copiilor din R. Moldova”, finanţat de UNICEF Moldova și OAK Foundation.

Adulții trebuie să încurajeze copii să se exprime
„Participarea în familie îl ajută pe copil să-şi dezvolte capacitatea de a lua decizii de la cea mai mică vârstă. Pas cu pas, sub îndrumarea adulților, copilul este pregătit să participe în cadrul școlii și comunității și chiar la elaborarea unor legi sau strategii la nivel de țară. Participarea copiilor nu înseamnă implicarea lui în anumite activități culturale sau sportive cerute de adulți, ci trebuie să țină de un proces de luare a deciziilor. Solicităm opinia copilului ca să luăm o decizie ce-l privește pe dânsul. Finalitatea acestui proces e ca să avem un cetățean conștient de drepturile lui, să-și poată exprima/argumenta opinia. Din păcate, în țara noastră, în anumite contexte, acest drept nu este recunoscut”, a conchis Cezar Gavriliuc, director al Centrului de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului.

Discipline opționale noi, în programa școlară

Ministerul Educației a elaborat mai multe politici educaționale prin care promovează dreptul la opinie și la participare în instituțiile școlare din R. Moldova.

„Participarea trebuie să aibă loc prin prisma tuturor disciplinelor, nu doar la educația civică sau orele de dirigenție. Astfel, în acest an politica educațională la disciplinele școlare în învățământul general pe dimensiunea disciplinelor opționale, nu o veți mai găsi pe arii curriculare, cum era până acum, dar disciplinele opționale sunt în limita celor 5 domenii conform școlii prietenoase copilului. De exemplu, pentru prima dată anul acesta veți găsi ca discipline: dezvoltarea comunitară și educația de gen. La fel, în 2017, în cadrul olimpiadelor republicane am decis să se includă și turnamentele pentru drepturile omului. Am creat și Consiliul Național al Elevilor (CNE) ca vocea copiilor să fie auzită. Deci, se încearcă a lărgi dimensiunea de civism. Mai avem de lucru, dar e important că lucrurile se mișcă”, a opinat Corina Lungu, consultant superior la Ministerul Educației.

Școala e pentru elevi, nu pentru profesori
Evenimentul și-a propus promovarea bunelor practici privind participarea activă a copiilor în viața comunității, motiv pentru care, gazda clubului de presă a fost Liceul Teoretic „Ștefan Vodă” din or. Ștefan Vodă. În cadrul Clubului de Presă, elevii din raionul Ștefan Vodă au prezentat povești de succes și istorii adevărate despre ce au făcut în comunitate, cum au reușit să convingă APL-urile că ideile lor vor aduce o schimbare în viața comunității, dar și date din rapoartele de monitorizare ale drepturile lor, care vor fi transmise adulților cu recomandările de rigoare.

„Decizia noastră este consultată, nu doar în liceu, unde am creat Consiliul Elevilor Local (CEL), ci inclusiv când Direcția Învățământ Ștefan Vodă vrea să facă careva schimbări care ne vor afecta. Directorul liceului ne spune permanent că școala e a noastră, nu a profesorilor. Suntem susținuți în toate deciziile și inițiativele pe care vrem să le implementăm, cum ar fi: am rezolvat lipsa apei potabile, am instalat difuzoare pe coridoare și în clase, astfel încât, la pauze putem asculta muzică și nu doar, am montat pe coridoare mai multe cutii unde elevii pot să pună bilețele cu ce-i nemulțumește. Ulterior, CEL se adună și încercăm să soluționăm problema. Asta ne oferă multă încredere, ne face mai puternici, ne formează abilități și ne putem manifesta ca personalitate”, a povestit Dorina Tudorean, elevă în clasa a XII- a din acest liceu, care este și membră a CNE.

1/3 din părerile copiilor sunt ascultate de maturi
Un studiu sociologic elaborat în 2010 de Catedra Asistență Socială a Universității de Stat, cu privire la participarea copiilor în luarea deciziilor din familie, arată că o treime dintre aceștia consideră că opiniile lor sunt luate în calcul doar în cazurile în care ele corespund cu ale părinţilor și sunt ascultați doar în cazurile în care deciziile nu sunt foarte importante şi-i privesc doar pe ei.

Totodată, potrivit studiului, fiecare al cincilea copil consideră şcoala locul unde ei îşi pot exprima liber opinia. În acest context, copiii intervievaţi au menţionat că părerile lor sunt luate în consideraţie, când se decide unde ar putea să meargă în excursie, unde ar putea să organizeze diferite sărbători, ce roluri ar putea să aibăîn cadrul activităţilor organizate la nivel de clasă sau şcoală. De asemenea, s-a menţionat că în unele situaţii copiii sunt rugaţi să se consulte cu părinţii vis-à-vis de unele lucruri şi la şcoală să-şi expună opinia, decizia luată.

Însă, opiniile copiilor nu sunt luate în consideraţie şi nici chiar consultate atunci când în şcoală sunt elaborate diferite regulamente şcolare, planificate diferite activităţi sau când se întocmeşte orarul lecţiilor.

Sursa: aliantacf.md