Principală  —  Blog  —  Cititorul de gardă   —   Cititorii despre ZdG: „Investigațiile jurnalistice…

Cititorii despre ZdG: „Investigațiile jurnalistice au ajutat acolo unde justiția și instituțiile statului și-au manifestat impotența”

Redacția Ziarului de Gardă și-a propus să afle părerea cititorilor despre ZdG, despre impactul investigațiilor jurnalistice, dar și ce reprezintă ZdG pentru societate. Cititorii noștri au avut posibilitatea să-și expună părerea online, subliniind punctele slabe și forte ale redacției.

Care au fost primele impresii despre ZdG? Ce credeți acum despre ZdG?

Doina: De când am început să vă citesc și până acum sunt bucuroasă că, la noi în țară, este o echipă de profesioniști care fac un lucru bun pentru comunitate. Aș dori ca și mai mulți oameni să citească investigațiile pe care le faceți sau măcar sa privească video-urile de pe Youtube. Atunci mai mulți ar înțelege ce, de fapt, se întâmplă și cum „stau lucrurile”.

Ciprian: Sunt aceleași impresii ca la început, ZdG reușește să-și păstreze verticalitatea și să dea dovada de curaj, pentru a insista cu investigații. Cred că, pe plan local, ați pus bazele jurnalismului de investigație, care are un rol decisiv în manifestarea presei ca „Puterea a 4-a” în stat.

Constantin: O redacție de încredere, independentă, cu surse sigure de informare. Articolele elaborate sunt bine puse la punct. Dacă vreau să mă informez corect, deschid și citesc ZdG.

Ce schimbări credeți că au produs în societate investigațiile jurnalistice? Ce s-a schimbat în R. Moldova de când există ZdG?

Ana-Maria: Investigațiile de la ZdG „tulbură” în sensul pozitiv al cuvântului multe dintre schemele corupte, ilegale și murdare care există în țară, ceea ce încurajează societatea că viața va deveni mai bună dacă organele de drept ar atrage mai multă atenție acestor descoperiri jurnalistice. Ar fi frumos dacă organele responsabile de depistarea ilegalităților/fraudelor/corupției/problemelor sociale ar face regulat câte un refresh site-ului ZdG, sa ia pe rând investigațiile și să ducă până la urmă cazurile, măcar atunci când cred ei că n-au de lucru.

Andrei: Cetățenii pot primi o doză de adevăr despre politicul din Moldova, articolele ZdG schimbând percepția cetățenilor despre politicieni, reflectându-i într-o altă lumină. Investigațiile jurnalistice au ajutat acolo unde justiția și instituțiile statului și-au manifestat impotența.

xxx: Investigațiile au scos la iveală lacune și crime pe care statul corupt le ascundea. Cred că lumea acum are acces la informație mai calitativă, mai exactă și echidistantă. Cred că este un mare plus că ZdG este în continuare gratuit online, educă populația, în special pe cei care altfel nu și-ar permite accesul, dacă ar fi fost cu plată.

Loredana: Investigațiile jurnalistice contribuie la formarea cetățenilor și a opiniei publice de percepere a corupției ca pe un fenomen social negativ, dar și la transparentizarea procesului de guvernare și gestionare a patrimoniului public și responsabilizarea funcționarilor și demnitarilor. Deseori acestea rezultă în sesizarea organelor de drept.

ZdG a dezvăluit acte de corupție, crime, încălcări ale drepturilor omului, deseori articolele jurnaliștilor au cauzat demisii, sancțiuni, au generat inițierea unor dosare penale pe numele celor vizați. Destinele eroilor din reportajele ZdG s-au schimbat radical în bine, după ce au fost făcute publice poveștile de viață și problemele cu care se confruntau.

Ruxanda: ZdG educă cetățenii să gândească critic, să analizeze informația care le este oferită, să înțeleagă ce înseamnă un act de corupție, o violare a drepturilor omului, ce înseamnă să urmărești, în mod activ, activitatea autorităților. Iar aceste schimbări ale omului, la nivel comportamental și de gândire, durează mult, foarte mult. Așa se face că ZdG are o misiune foarte grea, dar atât de importantă. Astfel de misiuni, în care rezultatele pot fi văzute doar peste ani, pot fi motive să te dai bătut. Eu însă, sunt atât de bucuroasă că ZdG a ajuns să treacă prin toate provocările, să se călească, să se bucure de micile și marile victorii, iar anul ăsta să facă 18 ani. Este meritul echipei și oamenilor-cheie din redacție!

Dacă ați da o definiție echipei ZdG, cum ați descrie redacția în câteva cuvinte?

Nicolae: O redacție extraordinară ce reflectă știrile destul de echidistant. Aveți o echipă foarte curajoasă. Indiferent de conduceri, voi mereu ați făcut investigații și ați luptat pentru a aduce adevărul la ochii și urechile oamenilor.

P.S. Să ajungi să ai interdicție la evenimentele publice de la Președinție pe timpul lui Dodon – cred că e o realizare destul de bună.

Constantin: O echipă unită care are scopul de a ține urmăritorii, vizitatorii lângă ea, prin metoda informării corecte și rapide. E plăcut să citești un articol sau să vizionezi un video al ZdG, prin faptul că știi că acolo e sursa corectă, până și vocea jurnaliștilor e fină și plăcută auzului.

Veaceslav: Anchetatori, procurori, avocați ai poporului – tot pentru societate.

Ana-Maria: Echipa ZdG – un ansamblu de jurnaliști profesioniști, deschiși la minte, curajoși, corecți, dedicați profesiei, convingători, pozitivi, care realizează materiale bine structurate, captivante și, cel mai important, materiale bazate pe dovezi, investigații și adevăr!