BCS și-a desemnat cei trei candidați la funcția de membri CEC: unul dintre ei a indicat în CV că vorbește „limba moldovenească”. Lista integrală a eventualilor viitori membri ai Comisiei Electorale Centrale
Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) și-a desemnat oficial cei trei candidați la funcția de membri ai Comisiei Electorale Centrale (CEC). Deputata comunistă Elena Bodnarenco a menționat pentru Ziarul de Gardă că este vorba despre Lilian Enciu, Vitalie Miron și Vasile Postolache.
Până acum, Lilian Enciu a fost reprezentantul Parlamentului la Curtea Constituțională (CC). Potrivit CV-ul său, anterior a fost consilier în domeniul juridic al președintelui Parlamentului, iar din 2016 până în 2020 a activat în cadrul Aparatului Președintelui R. Moldova.
Potrivit CV-ului depus la Parlament, Vitalie Miron, jurist de profesie, este din 2019 până în prezent consilier în cadrul în cadrul Cabinetului primarului general. Tot aici este indicat că în perioada anilor 2014 – 2020 a activat în cadrul organelor electorale. În 2017, la referendumul de revocare a primarului Dorin Chirtoacă, Miron a deținut funcția de vice-președinte al Consiliului electoral de cirmuscripție nr 1 Chișinău.
Vasile Postolache indică în CV-ul lui că în perioada 2017 – 2019 a deținut funcția de manager-logistică în cadrul companiei Mega Spring SRL, iar anterior a deținut funcția de administrator al mai multor restaurante printre care și „Butoiaș”. Tot el indică în CV că limba maternă pe care o vorbește este „limba moldovenească”.
Angela Caraman, Alexandru Berlinschi, Ludmila Lupașco, Sergiu Gurduza, Alexandru Musteață sunt cei cinci candidații propuși de Partidul Acțiune și Solidaritate la funcția de membri ai Comisiei Electorale Centrale (CEC), a declarat anterior pentru Ziarul de Gardă purtătoarea de cuvânt a fracțiunii „PAS”, Adriana Vlas. DETALII AICI
Expertul Promo-LEX Pavel Postica a fost desemnat membru al CEC, printr-un decret al președintei R. Moldova, Maia Sandu.
Astfel, viitoarea componență a Comisiei Electorale Centrale ar putea arăta în felul următor:
Pavel Postica – decret prezidențial
Angela Caraman – PAS
Alexandru Berlinschi – PAS
Ludmila Lupașco – PAS
Sergiu Gurduza – PAS
Alexandru Musteață – PAS
Lilian Enciu – BCS
Vitalie Miron – BCS
Vasile Postolachi – BCS
Mandatul membrilor CEC a expirat în iunie curent, atunci când în R. Moldova se desfășura campania electorală pentru parlamentarele din 11 iulie. Potrivit Codul electoral, în cazul în care mandatul CEC expiră în cursul perioadei electorale, acesta se prelungeşte, de drept pînă la finele acestei perioade şi intrarea ulterioară în funcţie a noilor membri, dar cu cel mult 90 de zile.
CEC este constituită din 9 membri. Un membru este desemnat de președinta R.Moldova, iar ceilalţi 8 – de Parlament, cu respectarea reprezentării proporţionale a majorităţii şi a opoziţiei.