Bărbat din Congo, stabilit în R. Moldova: nu e adevărat că noul coronavirus nu rezistă la căldură

În timp ce unii fug din R. Moldova, ca de pe o corabie naufragiată, congolezul Serge Mangole a îndrăgit atât de tare acest pământ, încât nu se mai gândește să revină la baștina sa. Serge, originar din Republica Congo, orașul Kinshasa, de 14 ani se consideră patriot și parte a neamului moldovenesc. A absolvit Facultatea de Inginerie și Informatică de la ULIM, iar acum locuiește în satul Pepeni, raionul Sângerei, unde muncește în calitate de profesor de informatică și cultură fizică. Tot el antrenează echipa de fotbal din sat.

— Serge, ați plecat de acasă acum 14 ani, pentru a vă continua studiile în Europa, întrucât aveți rude în Franța, Germania, Suedia… De ce, totuși, ați ales R. Moldova?

— Pe vremea aia, era greu de obținut o viză europeană, aflându-mă în Africa. Am încercat și am dorit în Franța, unde am rude și cunosc limba, dar nu am reușit vreo trei ani la rând: din 2001, când am absolvit liceul, până în ianuarie 2004.

— Ați venit în R. Moldova în iarna anului 2004. Ce v-a impresionat cel mai mult atunci?

— Venisem dintr-o țară africană, cu clima tropicală-umedă. În acea iarnă veneam de la 36-38 grade, câte erau în Republica Democrată Congo, am ajuns la 13-20 grade în R. Moldova. A fost un șoc pentru mine.

— De când sunteți în Moldova, ați fost sau v-ați simțit vreodată discriminat?

— N-aș spune că am fost discriminat, dar lumea, mai ales din sat, era uimită, i-a fost interesant să vadă în realitate în fața lor un om de culoare, unii se uitau lung, alții strâmb, dar asta e viața.

— Dar dvs. ați discriminat vreodată pe cineva?

— Diferența dintre mine și lumea de aici este că la noi, fiind o țară francofonă, fostă colonie a Belgiei până în 1960, avem mulți cetățeni din occident care au venit din țări UE. Noi de mici vedem oameni albi, dar aici un om de culoare vezi mai rar. Nu, niciodată nu am discriminat pe nimeni.

— În secolul XXI nu există nicio scuză pentru discriminarea rasială. Totuși, în unele țări, persoanele de culoare sunt încă victime ale discriminării, deseori confruntându-se cu dificultăți inacceptabile chiar și în găsirea unei locuințe sau a unui loc de muncă. Cum a fost să vă stabiliți în Moldova? V-ați confruntat cu probleme de acest gen?

— Eu am absolvit universitatea în 2008, luându-mi licența. În 2010, mi-am luat diploma de master. După facultate, am depus CV-ul la mai multe companii, dar până astăzi nu m-a contactat nimeni, deci…

— Ați plecat de acasă din cauza conflictelor armate neîncetate, iar acolo v-au rămas trei surori, trei frați și mama. După ce v-ați stabilit aici, v-ați gândit să aduceți încoace întreaga familie?

— Dacă aș avea posibilitate, dacă aș fi potent financiar, aș face-o. I-aș aduce în Europa, unde ar putea trăi mai bine decât mine aici.

— Va considerați un adevărat patriot al neamului moldovenesc, ce tradiții ați îndrăgit cel mai mult?

— Respect țara care m-a adoptat, poporul care m-a îndrăgit și îmi poartă stimă. Vorbind despre tradiții, am început cu limba română, respect sărbătorile tradiționale, cultura și muzica moldovenească, mâncarea și băutura de aici.

— Dar din tradițiile și obiceiurile din Congo ați adus ceva în Moldova?

— Cu părere de rău, din Congo m-am adus doar pe mine. Când m-am pornit, în grabă, nici gând să iau ceva, deși cultura congoleză și africană le am în sânge.

— Jumătate congolez, jumătate moldovean, ce asemănări există între aceste popoare, Congo și R. Moldova?

— Solidaritatea congoleză se aseamănă cu cea moldovenească.

— V-ați întemeiat o familie, aveți doi copii aici. Totuși, unde vă vedeți viitorul?

— Viitorul e sumbru, întuneric și ne rezervă multe surprize, eu mă văd aici, dar copiii – nu cred, mai ales după evoluțiile din R. Moldova. Ei, probabil, vor prefera să-şi continue studiile și să-și trăiască viața în alte părți.

— Să presupunem că v-ați întors în timp și vă aflaţi în fața tânărului Serge Mangole, student la Facultatea de Inginerie și Informatică, ce i-ați zice?

— Sergiule, alege altă facultate, relații internaționale, politologie, actorie, sau mergi înainte numai cu sportul.

— Ce puteți spune despre oamenii din R. Moldova în trei cuvinte?

— Ospitalieri, solidari, muncitori

— Dar Congo cum l-ați descrie în trei cuvinte?

— Bogată, colonizată, chinuită

— Sunteți pedagog, cum vă descurcați în această perioadă, când școlile sunt închise, iar comunicarea a trecut pe on-line?

— E o experiență nouă și foarte interesantă, doar că ne-a luat prin surprindere pe toți. Noi trăim în sat și ușor comunicăm reciproc. E drept că nu toți au acasă calculatoare sau telefoane performante, conectate la internet, ca să putem face temele concomitent, în direct. Cei care au posibilitate, fac ore online, iar cei care nu au, temele le transmit colegii care sunt vecini sau locuiesc în apropiere, sau prin telefonul staționar le anunțăm temele și sarcinile.

— Unii experți spun că la temperaturi înalte noul coronavirus nu rezistă. În țara dvs., Congo, e cald întotdeauna. Care-i acum situația? Există îmbolnăviri, decese?

— Nu e corect că Covid-19 nu rezistă la căldura, sunt țări unde la moment temperaturile sunt mai ridicate sau egale cu cele din Congo, dar au mai multe cazuri de îmbolnăviri decât în Congo. În Congo, sunt vreo 900 de cazuri în total și vreo 40 de decedați. Nu căldura salvează, ci măsurile luate de autorității. Când a apărut primul caz în capitala Kinshasa, la o persoană venită din Franța care a trecut prin Camerun, s-a închis aeroportul internațional de N’djili (Kinshasa), s-a declarat stare de urgență și lumea a intrat în carantină. A fost suspendat transportul din Kinshasa în alte provincii. Recent, cetățenii care au sosit cu un avion charter organizat de autorității, de la aeroport toți au fost plasați într-un hotel pentru 21 de zile de carantină.

— Cum e viața la Pepeni, cum se descurcă oamenii în această perioadă de pandemie?

— În comparație cu alte sate din raion, la Pepeni deocamdată nu avem cazuri de boală, a fost un suspect, dar testul a ieșit negativ. Satul e mare, lumea care are pământ muncește, cei care au animale – la fel, magazinele cu materiale de construcție au fost închise și a fost greu pentru cei care construiesc sau au vrut ca în această perioadă să facă ceva, au funcționat doar magazinele cu produse alimentare, intrarea câte unul, respectarea distanței sociale, iar la intrare – spălarea mâinilor cu dezinfectanți.

— Dacă ați putea, ce ați face pentru satul Pepeni?

— Pepeni e un sat mare cu oameni gospodari. În primul rând, aș rezolva problema gunoiștii autorizate, trăim la 15-20 de metri de groapa de gunoi, unde toată lumea aduce gunoiul din sat, dar și din satele vecine. Această groapă a devenit un pericol pentru copii, dar și pentru maturi. Iluminarea stradală ar fi încă un lucru extraordinar pentru sat, mai ales în timpul iernii. Având un sat de sportivi, aș deschide un centru sportiv cu terenuri de sport pentru locuitorii din Pepeni, astfel încât în weekend lumea să aibă ocupații pe plac.

— Vă mulțumim.