AUDIO/ Poliția a publicat înregistrarea apelului efectuat de femeia din Ungheni, presupusă victimă a unui viol

Gheorghe Petic, liderul Partidului PPDA de la Ungheni, bănuit de viol a fost reținut vineri, 12 octombrie de către oamenii legii. Potrivit Inspectoratului General de Poliție (IGP), reţinerea a avut loc după ce aproximativ la ora 14.50, la Centrul Unic 112 a telefonat o locuitoare a orașului Ungheni, care a cerut ajutor și intervenția poliției. Persoana a reclamat telefonic faptul că a fost agresată fizic și apoi violată în propriul domiciliu. Discuţia dintre femeie şi operatorul 112 a durat circa 2 minute, timp în care operatorul i-a pus femeii mai multe întrebări referitor la ce s-a întâmplat, cum şi când a  avut loc incidentul, numele persoanelor implicate etc.

IGP susţine că ar exista imagini video surprinse de o cameră de supraveghere, care confirmă prezența lui Gheorghe Petic în blocul în care locuiește victima, la ora când s-ar fi produs incidentul reclamat.

„Din spusele victimei, ea se cunoaște cu agresorul, care a venit acasă la ea pentru a purta o discuție, însă lucrurile au degenerat ulterior. Victimei i-a fost acordată asistență psihologică, iar apoi a fost dispusă efectuarea expertizei medico-legale. Rezultatele expertizei au probat faptul întreținerii raportului sexual, fiind depistate și ridicate probe biologice, care urmează să fie suplimentar analizate. De asemenea, la locul săvârșirii faptei au lucrat experții din cadrul Centrului de Expertiză Judiciară și Criminalistică, care au prelevat și alte probe care confirmă prezența presupusului agresor în casa victimei. La fel, pe hainele bărbatului au fost depistate și ridicate probe biologice, care aparțin victimei agresiunii sexuale. Presupusul agresor a refuzat să se supună de buna voie recoltării de probe biologice, fiind necesară apelarea la procedurile legale impuse în astfel de situații prin obținerea unei încheieri judecătorești, după care s-a efectuat recoltarea probelor”, se arată într-un comunicat al IGP.

Poliția a decis publicarea înregistrării apelului telefonic al victimei, înregistrarea fiind depersonalizată.

Gheorghe Petic,  reținut pentru 72 ore, pledează nevinovat și consideră că ar fi vorba de o înscenare motivată de activitatea sa politică. Reținerea sa a avut loc la mai puțin de două ore de la preluarea apelului telefonic de către Centrul Unic 112. Gheorghe Petic s-a remarcat în ultimele luni prin mai multe acuzații aduse factorilor de decizie din cadrul Poliției de Frontieră.

 

Foto: facebook.com/profile.php?id=100025693351621

 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Doamna care a facut acest apel data era in SUA, era si ea ridicata si pusa sub testul poligrafic la minciuna. Din conversatiea ei telefonica, este clar ca ea a fabricat acel viol. Si daca este in realitate ca sa intamplat acel vol atunci nui o problema ca a declarat la organe, dar daca a inscenat acel viol, ea sa fie trasa la raspundere. A facut organile de drept din MD/ Ungheni la cunostinta ei: Ca ea poarta raspundere penala pentru FALS inscinare de viol? Cu siguranta ca nu ia adus la cunostinta ca ea poarta raspundere penala pentru declaratii false.

Leave a Reply to Sergiu Boscaneanu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *