Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Au fost aplicate apostilele R.…

Au fost aplicate apostilele R. Moldova pe 456 de diplome de model neutru emise de Universitatea „Taras Șevcenco” din Tiraspol până în prezent

imagine-simbol

Din data punerii în aplicare a Deciziei protocolare din 25 noiembrie 2017 și până în prezent au fost aplicate apostilele R. Moldova pe 456 de diplome de model neutru, emise de Universitatea „Taras Șevcenco” din Tiraspol, anunță Biroul politici de reintegrare.

„Chișinăul și-a onorat integral angajamentele asumate prin Decizia protocolară din 25 noiembrie 2017, manifestând o abordare pozitivă, umanitară și adaptată la specificul situației din stânga Nistrului și mun. Bender, în același timp se aplică în continuare procedura de evaluare a calificărilor obținute în raioanele de est ale țării și de perfectare a actelor de studii, potrivit formatului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării, în conformitate cu exigențele cadrului normativ al R. Moldova și cu tratatele internaționale la care statul nostru este parte”.

Cele mai solicitate state în care urmau a fi prezentate diplomele cu apostile sunt Italia – 90, SUA – 70, Bulgaria – 50, Israel – 43, Polonia – 40, Franța – 30, Austria – 20, Marea Britanie – 17, Spania – 17, Olanda – 14, Belgia – 11, Slovenia – 10, Grecia – 6, Albania – 6, Elveția – 5.

Mecanismul apostilării diplomelor de model neutru oferă absolvenților din regiunea transnistreană șansa de a continua studiile sau de a se angaja în câmpul muncii peste hotarele țării, fiind posibilă utilizarea acestora doar în statele care au aderat la Convenția de la Haga cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine din 05.10.1961 și care nu au declarat anumite rezerve în acest sens.

Apostila aplicată pe diploma neutră nu presupune recunoașterea sau echivalarea acesteia cu diploma de model național, or pentru aceasta se impune parcurgerea procedurilor stabilite de prevederile legislației naționale în vigoare în domeniul educației.