Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Apelul Ministerului Mediului: În noaptea…

Apelul Ministerului Mediului: În noaptea Învierii fără ruguri din anvelope!

În scopul protecţiei mediului și ocrotirii sănătăţii, Ministerul Mediului adresează un apel către toţi cetăţenii, autorităţile publice centrale şi locale, asociaţiile obşteşti de mediu, pentru a contribui la prevenirea poluării aerului atmosferic în rezultatul arderii anvelopelor în Noaptea de Înviere.

Rugul de Paște este un element al nopții Învierii Domnului, acest ritual fiind cunoscut sub numele de „Denii” și poartă, de-a lungul timpului, un mesaj de purificare, ce simbolizează alungarea spiritelor rele. Această cutumă este criticată în permanență și de clerul bisericesc, care afirmă că acest obicei este de origine păgână. În trecut, pentru rugurile de Paşti erau folosite lemne, acum însă se ard preponderent anvelope. Astfel, aspectul de „purificare” s-a transformat în unul de poluare, având în vedere că produsele dezintegrării anvelope uzate de cauciuc sunt foarte nocive.

Specialiştii atenţionează că la arderea liberă a anvelopelor în atmosferă se emană 23 de substanţe chimice periculoase, dintre care 8 sunt cancerigene. Printre acestea se numără monoxidul de carbon, oxizi de sulf și de azot, dioxine, furani, metale grele, benzen şi hidrocarburi aromatice policiclice.

Respirarea fumului negru este nocivă şi poate cauza bronşită, astmă, intoxicaţii pulmonare sau boli ale sistemului nervos.Dioxinele se acumulează în plante, în ţesuturile animalelor, peştelui şi a omului. În funcţie de caracteristica şi direcţia vântului, substanţele dăunătoare pot fi dispersate pe calea aerului la distanţe mai mari de 160 km.

Ministerul Mediului atenționează că, în conformitate cu prevederile art. 149 Cod Contravenţional, poluarea aerului atmosferic cu emisii de poluanţi se sancţionează cu amendă de la 40 la 60 de unităţi convenţionale (800-1200 lei) aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 350 la 500 de unităţi convenţionale (7000-10000 de lei) aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea, în ambele cazuri, de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an.

Inspectorii de mediu, vor monitoriza, împreună cu colaboratorii organelor de drept, respectarea legislaţiei de mediu şi vor aplica, în caz de necesitate, sancţiuni contravenţionale.

„Solicităm tuturor actorilor implicați să manifeste un comportament diligent față de natură și să nu admită agravarea problemelor de mediu, care ne afectează pe fiecare în parte şi pe toţi împreună”, susțin reprezentanții Ministerului Mediului.